CFR Cluj continuă să se întărească în perioada de mercato din această vară, iar una dintre echipele din Liga 1 care o întăresc pe campioana României este FC Botoșani.
Deși în trecut FCSB era cea care cumpăra cei mai mulți jucători de la gruparea antrenată de Marius Croitoru, lucrurile s-au schimbat în această vară.
Astfel, formația condusă de Marius Șumdică a ajuns la un acord cu FC Botoșani pentru transferul unui fundaș central care a impresionat în sezonul precedent din Liga 1.
CFR Cluj și FC Botoșani s-au înțeles asupra transferului lui Ulrich Meleke, fundașul central în vârstă de 22 de ani care a ajuns la formația moldovenilor în februarie 2021 și care mai avea contract cu Botoșani până în vara anului 2024.
Conform GSP.ro, Ulrich Meleke a ajuns azi noapte la Cluj Napoca și va efectua vizita medicală în cursul acestei zile. În cazul în care totul va ieși bine, atunci fotbalistul ivorian în vârstă de 22 de ani va semna cu trupa condusă de Marius Șumudică. Pentru ca Meleke să ajungă la campioana României, oficialii au plătit 250.000 de euro pentru transferul său.
Transferul lui Ulrich Meleke la CFR Cluj este o nouă lovitură primită de FCSB de la campioana României, toate acestea deoarece latifundiarul din Pipera a negociat cu FC Botoșani pentru transferul ivorianului la finalul lunii mai, informație dezvăluită de ProSport, dar cele două părți nu au ajuns la un acord deoarece Valeriu Iftime a solicitat 500.000 de euro ca să îl lase pe fundașul său la vicecampioana României.
„De unde ai aflat tu de Meleke? Nu mă trage de limbă că nu vă spun acum ce fundaș central aduc”, spunea Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER