CFR Cluj, locul 99 în clasamentul IFFHS! Dinamo, mai slab clasată decât Vasluiul și Urziceniul!

Campioana României, CFR Cluj, ocupă locul 99, cu 116 puncte, în clasamentul stabilit de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind echipa română cel mai bine clasată.

Clujenii se află la egalitate cu formațiile PSV Eindhoven (Olanda), CD La Equidad Bogota (Columbia), AS Saint-Etienne (Franța) și Racing Santander (Spania).

Următoarea echipă din România în acest clasament este Steaua București, aflată pe locul 151, cu 95,5 puncte.

FC Vaslui se află pe locul 158, cu 93,5 puncte.

A patra echipă din România aflată în acest top este Unirea Urziceni, locul 165, cu 91,5 puncte, la egalitate cu echipa Sport Ancash Huaraz (Peru).

Dinamo București ocupă locul 237, cu 75,5 puncte, la egalitate cu formațiile Bohemians Dublin (Irlanda) și FC Moscova (Rusia).

Pe locul 277, cu 69,5 puncte, se află FC Timișoara, echipa bănățeană fiind la egalitate cu echipele Banik Ostrava (Cehia) și Sepahan Isfahan (Iran).

Rapid București se află pe locul 334, cu 62 de puncte, la egalitate cu formațiile Hapoel Ironi Kiryat Shmona (Israel), Africa Sports Nationale Abidjan (Coasta de Fildeș), La Paz FC (Bolivia), Al-Hilal FC Riyadh (Arabia Saudită), Washington DC United (SUA), FH Hafnafjordur (Islanda), Cercle Bruges (Belgia), Clube Nautico Capibaribe Recife (Brazilia), FC Sochaux (Franța), Al-Sha’ab Hadramaut Mukalla (Yemen) și Tavria Simferopol (Ucraina).

Publicat: 02 02. 2009, 10:52