CFR Cluj a anunțat că suporterii se vor putea deplasa în același avion cu jucătorii lui Dan Petrescu pentru meciul cu Pyunik Erevan din preliminariile Ligii Campionilor.
Câștigătoarea Ligii 1 a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru primele meciuri din sezonul 2022-2023. După ce au spulberat tot în meciurile amicale din Austria, unde au câștigat toate cele patru meciuri fără să primească gol, ardelenii au acum un moral excelent înainte de jocurile din competițiile continentale, unde și-au propus să ajungă cel puțin până în faza grupelor.
Primul adversar pe care CFR Cluj îl va întâlni, în preliminariile Ligii Campionilor, este Pyunik Erevan. La meciul din Armenia, suporterii au posibilitatea să facă zboare în același charter cu care va face deplasarea și lotul condus de Dan Petrescu.
CFR Cluj va evolua în primul tur preliminar din Liga Campionilor împotriva lui Pyunik. Suporterii au fost invitați de conducerea clubului să facă deplasarea în avionul cu care vor zbura în Armenia și jucătorii, aceștia fiind ademeniți și cu un tur al orașului Erevan.
Agenția de turism care organizează deplasarea suporterilor pentru meciurile din primul tur preliminar al Ligii Campionilor a anunțat că deplasarea se va face cu același charter în care se vor afla și jucătorii, potrivit Digi Sport.
CFR Cluj dă piept, în dublă manșă, cu campioana Armeniei, Pyunik Erevan.
Turul va avea loc în deplasare, pe 5 sau 6 iulie, iar manșa a doua este programată la Cluj-Napoca, pe 12 sau 13 iulie.
Campioana României își cunoaște deja posibilul adversar din turul secund, urmând să dea piept, dacă va trece de Pyunik, cu învingătoarea dintre Dudelange (Luxemburg) și KF Tirana (Albania). CFR Cluj ar urma să găzduiască primul meci pe 19 sau 20 iulie, manșa a doua fiind programată să aibă loc în deplasare pe 26 sau 27 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER