CFR Cluj, negocieri cu un jucător de la FCSB: „E foarte interesant, are calitate”
Bogdan Mara (41 de ani) a devăluit, marți seară, că CFR Cluj a fost prima echipă din România care a negociat pentru transferul lui Adrian Stoian (27 de ani), cea mai nouă achiziție a celor de la FCSB.
S-a întâmplat vara trecută, imediat după ce clujenii au câștigat al patrulea titlu din istorie sub comanda lui Dan Petrescu. Atunci, staff-ul administrativ încerca să creioneze o echipă puternică, cu care să atace intrarea în grupele Ligii Campionilor, iar Stoian a fost una dintre ținte. Una care nu a putut fi atinsă, pentru că Adrian mai avea un an și jumătate de contract cu Crotone și credea că viitorul său va fi legat de echipa italiană din Serie B: „L-am vrut și noi vara trecută pe Adrian Stoican. Au fost discuții, dar era sub contract cu Crotone. Nu s-a putut concretiza mutarea. L-am urmărit mult în Italia. Juca inter stânga, e un jucător polivalent, de calitate. Este un jucător interesant, o achiziție bună, la fel ca Florentin Matei. Lupta la titlu este foarte deschisă. În actualul sistem, cu play-off, totul este deschis. FCSB și-a creat un avantaj prin transferurile celor doi”, a dezvăluit directorul sportiv al ardelenilor, pentru Telekom Sport.
Cu CFR ieșită din cursă și nedorind să mai revină pe pista Stoian, Gigi Becali s-a mișcat foarte repede în urmă cu câteva zile. I-a plătit lui Stoian 37.000 de euro, echivalentul a două salarii, și l-a luat pe mijlocașul de națională pentru o sumă infimă. Acum, Stoian se pregătește în Antalya să se lupte cu CFR în partea a doua a campionatului, urmând să evolueaze, cel mai probabil, în linia de mijloc alături de Florentin Matei și unul dintre Dragoș Nedelcu și Mihai Pintilili.