„CFR Cluj nu mi-a plăcut!** Era o formație de bătut!”

Antrenorul echipei Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica,
a declarat, luni, după meciul pierdut de formația sa, la Mioveni,
în fața grupării CFR Cluj, scor 0-1, în Liga I, că argeșenii
meritau mai mult și că adversarii puteau fi învinși.

„Nu am reușit nici astăzi să obținem măcar un punct și
vă spun sincer că meritam mai mult în acest joc. Ne-am propus ca,
până la sfârșitul turului, să adunăm 18 puncte, dar acum nu mai
putem. Am putea avea ori 17, ori 19, după meciul cu Steaua. CFR
Cluj nu mi-a plăcut astăzi ca echipă, a fost o formație de bătut.
Sunt mândru pentru că am făcut din Internațional o echipă care
joacă într-adevăr fotbal. Iar dacă eu voi fi cel sacrificat, rămân
cu satisfacția că am realizat într-adevăr o echipă”
, a
spus Stoica.

Formația CFR Cluj-Napoca a învins, luni, în deplasare, la
Mioveni, scor 1-0 (0-0), echipa Internațional Curtea de Argeș,
într-un meci din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Publicat: 07 12. 2009, 21:59
Actualizat: 07 12. 2009, 22:00