Iuliu Mureșan susține că nu s-a încheiat campania de transferuri pentru CFR Cluj, deși a adus nu mai puțin de 10 jucători. Președintele fostei campioane a României spune că ar mai putea semna doi-trei jucători.
CFR Cluj a trecut printr-o transformare radicală în această vară. Ieșiți din insolvență și cu un nou patron, clujenii au transferat nu mai puțin de 10 jucători. În plus, au reușit să-l convingă pe Dan Petrescu să preia postul de antrenor. Iuliu Mureșan spune însă că CFR Cluj nu se oprește aici. Președintele „feroviarilor” spune că vor mai sosi câțiva jucători:
„Am transferat jucători mulți. Am fost obligați să facem asta pentru că au și plecat mulți. Desi am adus 10 jucători până acum, mai avem de făcut cel puțin două sau trei. S-ar putea să mai aducem doi mijlocași laterali și un portar. Noi niciodată n-am mers pe nume sonore, băieții s-au făcut cunoscuți la CFR. O să fie și o revenire a unui jucător care a mai fost la noi, o să vedem. Avem mai multe piste. În general ne-au ieșit transferurile, dar sunt și jucători pe care i-am ratat. Au existat jucători pe care ni i-am dorit foarte mult și care au ajuns la cluburi care au oferit mai mult. Așa e viața”, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit Sport.ro.
Oficialul lui CFR Cluj spune că toate transferurile au fost făcute abia după ce a fost consultat și antrenorul Dan Petrescu:
„Am adus jucători și cu acordul lui Dan Petrescu, și-a dat OK-ul pentru toți. E un antrenor foarte bun, vede numai fotbal, discută numai fotbal, face antrenamente tactice foarte bune. Problema lui va fi omogenitatea, au venit mulți jucători, dar eu sper că va reuși asta. Obiectivul nostru e să ne omogenizăm și să terminăm pe loc de play-off. Vom vedea apoi, ne vom redefini obiectivul în play-off. Nu există echipă fără șanse, avem șansele noastre la titlu, dar noi suntem mai modești. Dacă reușim să trecem peste problema cu omogenizarea, eu cred că vom fi o echipă redutabilă de la început”, a mai spus Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER