CFR Cluj, o nouă victorie în cantonamentul din Cipru: elevii lui Miriuță au învins cu 2-1 pe Apollon Limassol

CFR Cluj a câștigat, luni, cel de-al treilea meci jucat în cadrul stagiului de pregătire din Cipru, scor 2-1, împotriva formației Apollon Limassol, ocupanta locului 4 în prima ligă cipriotă.

Cristian Bud, cel mai bun marcator al Ligii 1, a deschis scorul pentru CFR Cluj în primul minut al întâlnirii cu Apollon Limassol, din pasa lui Laurențiu Rus. Ciprioții au egalat în minutul 40, pentru ca Dan Roman să înscrie golul victoriei pentru formația clujeană, în minutul 63, din centrarea lui Alexandru Chiriță.

CFR Cluj: Vâtcă – Rus, Mureșan, Horj, Peteleu – Chiriță, Cărărușu, Gomelt, Păun – Neagu, Bud. Pe parcursul partidei au mai intrat Sîrbu, Roman, Tiago Lopes, Marc și Csiki.

Formația pregătită de Vasile Miriuță a ajuns astfel la trei victorii din tot atâtea posibile în meciurile jucate în cantonamentul din Cipru. În prima partidă, formația pregătită de Vasile Miriuță a învins FC Ufa, echipă aflată pe locul 8 în prima ligă din Rusia, scor 2-0, după care a trecut de Mezokovesd Zsory, din Ungaria, scor 4-1.

CFR Cluj ocupă locul 6 în clasamentul Ligii 1, cu 30 de puncte după 21 de etape. În primul meci oficial din 2017, echipa clujeană va întâlni Steaua, duminică, 5 februarie, pe stadionul Marin Anastasovici, în etapa a 22-a din Liga 1.

Mediafax

Publicat: 23 01. 2017, 13:21
Actualizat: 23 01. 2017, 13:22