CFR Cluj pleacă mulțumită după 0-0 cu Pandurii. Miriuță: „Puteam pierde, la fel cum puteam și câștiga. Acum mă gândesc doar la meciul cu Dinamo Minsk”
Antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuță, era mulțumit după remiza obținută de echipa sa în deplasarea de la Pandurii (0-0). Tehnicianul speră ca rezultatul de la Târgu Jiu să le dea forța mentală necesară jucătorilor clujeni pentru a întoarce joi eșecul cu 0-1 suferit în fața lui Dinamo Minsk, în prima manșă a turului III preliminar din Europa League.
„Am avut câteva situații de a marca, păcat că nu am făcut-o. Ei, până în minutul 35 nu au avut nicio ocazie, dar și noi am avut șansă la penalty. A fost al treilea meci într-o săptămână, băieții sunt extraordinari. Puteam și pierde, la fel cum puteam câștiga. Tade a avut o problemă la tendonul lui Ahile, dar și Guima a jucat bine. Am obținut un punct meritat. Acum mă gândesc să pregătesc echipa pentru a câștiga meciul cu Dinamo Minsk. Știu ce pot băieții mei și sper ca împreună să le facem o mare bucurie suporterilor. Important este să ne calificăm și apoi pregătim meciul cu Steaua„, a spus Miriuță la Look TV.
Pandurii – CFR Cluj s-a încheiat 0-0. Gorjenii au ratat și un penalty în prima repriză, prin Laurențiu Iorga.