CFR Cluj RÂDE de Becali! Anunțul prin care Iuliu Mureșan îl pune la punct pe patronul Stelei. Ce se va întâmpla cu Tade
- Cel mai râvnit atacant din Liga I în vară are șanse mari să nu mai poată juca nicăieri, până la finalul sezonului.
- Gigi Becali a anunțat că nu-l mai vrea în lot pe atacantul ivorian și șansele ca el să se întoarcă la CFR sunt foarte mici.
- Patronul Stelei ar vrea un schimb între Tade și Cristian Lopez sau Camora, dar clujenii nu vor să audă de așa ceva.
Gregory Tade ar putea ajunge „pe drumuri” din 2016. Gigi Becali a anunțat că i-a transmis lui Reghecampf să nu-l mai ia în cantonament. Astfel șansele ca el să joace la Steaua merg spre imposibil. În această situație, singura echipă unde Tade ar putea să joace în 2016 este CFR Cluj. Ivorianul a apucat să joace un meci pentru clujeni, în prima etapă din Liga I și a bifat astfel două echipe la care a evoluat în această stagiune. Cum regulamentele FIFA interzic unui jucător să evolueze pentru mai mult de două cluburi în același an competițional, jucătorul are șanse mari să rămână „șomer”.
Astfel, singura lui scăpare pare întoarcerea la CFR. „M-ar interesa un schimb între Tade și Cristian Lopez sau Camora”, a spus Gigi Becali, la Digisport. Schimbul ar fi în interesul jucătorului și al Stelei, dar este refuzat din start de oficialii clujeni. Iuliu Mureșan s-a amuzat de această ofertă. „Este exclus acest schimb. Noi niciodată n-am făcut schimburi. Viața e pe bani, trocul se făcea în alte vremuri. Noi nu facem troc”, a spus președintele CFR-ului.
Oficialul din Gruia nu ar fi foarte tentat să-l înregimenteze pe Tade decât dacă acesta vine gratis și acceptă să primească mai puțin de jumătate din salariul lunar pe care îl primește la Steaua, adică 18.000 de euro.
În privința jucătorilor care prezintă interes pentru Steaua, Mureșan spune că prețul celor doi este cel puțin cât s-a plătit și pe Tade, adică în jur de 500.000 de euro. „Cristian Lopez valorează acum cel puțin cât a costat și Tade. Camora este și el un jucător foarte bun. Și prețul lui este pe măsură”, a mai spus Mureșan.
500.000 de euro a plătit Steaua pentru Tade, la începutul campionatului
6 goluri a marcat Tade în acest sezon, în 29 de meciuri jucate
11 goluri a marcat Cristian Lopez, în 23 de partide disputate în actuala stagiune