CFR Cluj se bate la titlu și pe social media. Ardelenii le promit fanilor că o să vorbească direct cu Dan Petrescu. Cum arată clasamentul de pe Instagram

Performanțele din ultima perioadă au făcut ca CFR Cluj să puncteze foarte bine și pe rețelele de socializare. Campioana este echipa din Liga 1 cu cea mai mare creștere în rândul fanilor „virtuali”. Dacă în urmă cu câțiva ani ardelenii nu se puteau compara cu marile cluburi din Liga 1 la acest capitol, ultimele cifre arată că realitatea s-a schimbat. Clujenii au anunțat că au trecut de 50 de mii de urmăritori pe Instagram.

Este o cifră remarcabilă pentru echipele din Liga 1. În acest clasament domină evident FCSB, care rămâne cea mai iubită și căutată echipă din România, pe internet. Pe locul doi este Universitatea Craiova, cu 55,5 miii de urmăritori, doar 400 peste CFR.

Și Gică Hagi punctează bine, cu Farul, la capitolul urmăritori pe Instagram. Echipa din Constanța are 42,2 mii și depășește Rapid și Dinamo.

CFR Cluj se bate la titlu și pe social media. Printre puținele cluburi din lume cu „Suporter Premium”

Campioana vrea să puncteze și pe facebook și a anunțat că oferă fanilor posibilitatea de a deveni „Suporter Premium”. CFR Cluj se numără printre puținele cluburi din lume (Real Madrid, Barcelona, iar din Liga 1, Rapid) care au implementat pentru proprii suporteri secțiunea de conținut premium”, au anunțat clujenii, care se laudă că cei care vor opta pentru acest statut vor primi conținut foto/video/text exclusiv, informații în premieră sau discounturi, dar și „șansa de a comunica direct cu oficialii clubului”.

Clasament Ligii 1 pe Instagram (urmăritori):

201K FCSB

55,5K Universitatea Craiova

50,1K CFR

42,2K Farul

36,3K Rapid

34,7K Dinamo

Publicat: 05 03. 2022, 14:26