CFR Cluj va juca cinci meciuri amicale în cantonamentele dinaintea sezonului 2017/2018. Meciul de debut pentru Dan Petrescu

CFR Cluj va susține cinci partide de pregătire în cantonamentele dinaintea sezonului 2017/2018 din Liga 1, se arată într-un mesaj postat luni, pe site-ul oficial, de către conducătorii clubului din Ardeal.

Cu un nou antrenor, Dan Petrescu, CFR Cluj a plecat, duminică, în primul cantonament dinaintea sezonului, la Brașov, unde se va pregăti în perioada 11.06 – 21.06. În ultima zi a cantonamentului, clujenii au programată și o partidă de pregătire în compania nou promovatei în Liga 1, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

În al doilea stagiu de pregătire, desfășurat în Slovenia, la Maribor, în perioada 24.06 – 07.07, CFR Cluj are programate patru meciuri amicale, cu Partizan Belgrad, NK Istra, FK Zalgiris și un adversar care urmează să fie stabilit.

Programul meciurilor amicale din cantonamentele CFR-ului, conform site-ului oficial al „feroviarilor”:

21.06 – 11:00 | CFR Cluj vs Sepsi Sf. Gheorghe

27.06 | CFR Cluj vs FK Partizan Belgrad (Serbia)
30.06 | CFR Cluj vs NK Istra (Croația)
03.07 | CFR Cluj vs un adversar care urmează a fi stabilit
06.07 | CFR Cluj vs FK Zalgiris (Lituania)

Publicat: 12 06. 2017, 18:39
Actualizat: 12 06. 2017, 18:40