Formația pregătită de Petre Grigoraș va folosi în curând celebrele benzi TRX
Ofițerii americani de pe submarine au folosit pentru prima dată TRX
Mulți specialiști din fotbal consideră că forma fizică bună prin care trec jucătorii Stelei vine și de la folosirea celebrelor benzi TRX. Clujenii au aflat de acest lucru și au început discuțiile cu șefii TRX România pentru o colaborare. Iuliu Mureșan și Petre Grigoraș au avut deja discuții de principiu și și-au dat acordul pentru o colaborare până la vară, cu posibilitate de prelungire în funcție de rezultate. TRX a ajuns pentru prima dată în România în 2011, la Ceahlăul, în Liga a II-a. Steaua a preluat mai apoi TRX și a luat la pas titlul trecut, oamenii de fotbal spunând că forma fizică a steliștilor a contat enorm în economia campionatului. Cu aceste benzi se acoperă aproximativ 20 de minute dintr-un antrenament de două ore. Moda folosirii benzilor TRX vine din SUA, acolo unde a fost dezvoltată de ofițerii de pe submarine. Din lipsă de spațiu pentru aparatele clasice, aceștia se antrenau folosindu-și greutatea propriului corp, cu niște benzi pentru care se putea găsi ușor spațiu de depozitare.
Gabi Tamaș susține în această dimineață primul antrenament la CFR, urmând să joace duminică în amicalul din Gruia, cu Gaz Metan, de la ora 11:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER