CFR, cu transferurile pe bancă. Jucătorii noi nu l-au convins pe Miriuță: „Tot cei vechi vor duce greul”
- Dintre cei 11 jucători aduși de CFR Cluj în această vară doar doi s-au impus ca titulari.
- Vasile Miriuță se va baza tot pe vechiul nucleu în meciul de debut al sezonului, cu FK Jagodina în turul II al Europei League.
Europa League ar putea însemna echilibrarea balanței financiare pentru CFR. Cei aproximativ 3,5 milioane de euro oferiți de UEFA pentru accederea în grupe ar acoperi datoriile clubului, cifrate la aproximativ 2,5 milioane de euro. Din acest motiv, șefii echipei din Gruia i-au anunțat pe jucători că partidele din cele trei tururi preliminarii sunt extrem de importante pentru club. Au pus la bătaie și o recompensă importantă. 10.000 de euro va încasa un titular dacă echipa ajunge în grupele Europa League.
În acest context, CFR își începe joi aventura europeană, cu sârbii de la FK Jagodina. „Europa League este la fel de importantă pentru noi ca și campionatul. Suntem pregătiți în proporție de 90 la sută, dar la ora meciului vom fi sută la sută”, spune Vasile Miriuță.
Doar Susic și Larie l-au convins
A fost vara schimbărilor pentru CFR, care și-a pierdut câțiva dintre cei mai importanți jucători. 11 jucători noi au ajuns în Gruia pentru a acoperi posturile rămase libere, dar cei mai mulți vor începe ca rezerve noul sezon. Doar Susic și Larie l-au convins pe Miriuță că merită să fie titulari.
Dintre ceilalți nou-veniți, Vâtcă va fi rezerva lui Felgueiras, iar fundașii centrali portughezi Jaime și Joao Paolo vor începe în spatele lui Larie și Rada. La mijloc, Stana și Jakolis nu le-au luat fața în amicale lui Deac și Costea, în timp ce în atac Guima nu este considerat la același nivel cu Ogbu.
Ultimii veniți Christian Fiel și Provencio nu au avut nici timp să-l impresioneze pe Miriuță și nu intră nici ei în calcule pentru partida cu Jagodina.
„Au venit mulți jucători noi. Susic și Larie s-au integrat foarte bine în echipă și sunt mulțumit de ei. Ceilalți mai au nevoie de acomodare. Au venit din campionatele Spaniei sau Portugaliei și le va lua mai mult timp să se acomodeze cu filosofia mea. Tot scheletul vechi va duce greul în primele meciuri. Vorbesc de Felgueiras, Rada, Monroy, Deac, Ogbu, Camora, care acum e suspendat”, a spus Miriuță.
10.000 de euro va încasa un jucător al CFR-ului dacă echipa intră în grupele Europa League
3,5 milioane de euro este suma pe care UEFA o oferă unei participante în grupele celei de-a doua competiții europene
Ar putea pleca și Felgueiras și Ogbu
Echipa din Cluj și-a pierdut în această vară majoritatea titularilor din sezonul trecut, în frunte cu Ricardo Cadu, Piccolo, Maftei sau Rui Pedro. Celor 11 jucători care au părăsit echipa li s-ar putea alătura și Felgueiras și Ogbu. Cei doi au oferte din străinătate și nu ar fi exclus ca CFR să se despartă de ei, chiar și după începerea campionatului. „Nu știu să fie oferte, dar orice e posibil până pe 31. Mai pot pleca sau mai pot veni jucători. Eu am spus tot timpul că înțeleg orice transfer care aduce beneficii clubului”, a declarat Miriuță.
Debut și pentru Miriuță
Antrenorul de pe banca CFR-ului nu a mai antrenat niciodată în cupele europene și recunoaște că are emoții înainte de partida cu Jagodina, de joi. „Am emoții. De ce să mint? Cine spune că nu are emoții înseamnă că minte și că nu trăiește fotbalul”, a declarat tehncianul, care a studiat jocul Germaniei, noua campioană mondială. „M-am bucurat după finală. Am ținut cu Germania. Ei și Olanda au jucat cel mai bine. Fotbalul german va domina în următorii ani. Ei și la echipele de club au arătat valoare în ultimele sezoane, chiar dacă acum a câștigat Realul. Dacă rămânea Jupp Heynckes la Bayern ar fi câștigat iar Liga Campionilor. Germanii sunt obișnuiți să joace pe verticalizare, să alerge mult, să placă publicului, iar naționala asta a arătat”, este de părere tehnicianul care a evoluat 5 ani în Germania, la Energie Cottbus și Duisburg.
Posibila echipă de start a CFR-ului cu Jagodina: Felgueiras (cpt.) – Susic, Larie, I. Rada, Lopez – Monroy, Muniru – Deac, Negruț, Fl. Costea – Ogbu
11 jucători noi a transferat CFR Cluj în această vară: Vâtcă, Jaime, Susic, Larie, Ene, Joao Paolo, Stana, Cristian, Jokolis, Provencio și Guima