Șefii lui CFR îl împrumută pe argentinian la Newell’s Old Boys, formație din țara sa natală. Oficialii campioanei CFR Cluj au cedat rugăminților lui Cristian Fabbiani și-l vor lăsa un an în Argentina, pentru a fi alături de fiica sa, Uma, și de soția sa, Amalia Granata. Incertitudinea cu privire la Fabbiani este pe cale să dispară. Chiar dacă n-ar fi vrut să renunțe la serviciile argentinianului, oficialii campioanei au cedat și îl vor lăsa pe Fabbiani să joace un an la Newell’s Old Boys, echipă din Rosario, orașul natal al soției sale.
„Mie mi-e simpatic, n-aș fi vrut să-l cedăm, dar m-a rugat și în avion, la întoarcerea de la Otopeni, să-l las să plece. Am analizat mai bine și am considerat că pentru un an ne putem dispensa de serviciile unui atacant, iar acela va fi Fabbiani. După un an el va reveni la noi”, a spus Iuliu Mureșan. Ieri, șefii din Gruia au avut o nouă rundă de negocieri cu oficialii echipei argentiniene, fiind posibil ca actele să fie semnate chiar azi, iar jucătorul să plece din România în această după-amiază. Pentru Fabbiani, care a marcat duminică ultimul gol al victoriei cu CS Otopeni, CFR a mai avut două oferte, una dintre ele din Rusia. De asemenea, Fabbiani a refuzat o propunere din Golf, iar CFR a declinat oferta lui Independiente pentru un împrumut.
" Fabbiani nu este un jucător indispensabil pentru mine. Poate pleca. "– Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
" Vreau să merg în Argentina pentru familie. Nu mă interesează foarte mult Liga Campionilor. "– Cristian Fabbiani, atacant CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER