CFR, în Război cu Benfica!** Weldon nu va juca nici la Târgu Mureș

Weldon (foto) e în stand-by și nu va juca nici la Târgu Mureș.
„Luptăm la FIFA pentru el, sigur ni se va face dreptate”, dezvăluie
șeful Mureșan. „Vulturii” cer 200.000 de euro, dar vișiniii susțin
că brazilianul e liber de contract.

Costa tânjește după brazilianul Weldon, dar știe că nu îl va
putea folosi nici etapa următoare, sâmbătă, la Tg. Mureș. Benfica
nu vrea să elibereze certificatul internațional de transfer pentru
ca jucătorul, legitimat de CFR acum o lună, să poată avea drept de
joc în Liga I. „Vulturii” susțin că Weldon mai are contract încă un
an cu Benfica, acord prelungit unilateral în această vară, și nu au
vrut să-l lase pe atacant la Cluj fără a încasa 200.000 de euro.
Clujenii, în schimb, n-au vrut să plătească nimic, mizând pe
acordul inițial cu Benfica al lui Weldon, conform căruia
brazilianul devenea liber în vară.

Nemulțumiți de tergiversarea transferului, cei de la CFR au
reclamat Benfica la FIFA! „Se va judeca cât de curând cazul. Suntem
siguri că vom primi dreptate și astfel Weldon va primi «cartea
verde» pentru a putea fi folosit de Costa. Va mai dura ceva timp,
nu putem conta nici cu FCM pe serviciile lui”, a recunoscut
președintele Iuliu Mureșan.

8 jucători de
profil ofensiv are CFR în lot: Sougou, Kapetanos, Weldon, Ronny, De
Zerbi, Bastos, Bud și Buș

„Nu știu când îl voi putea folosi pe Weldon, dar am nevoie
de el. Cu Târgu Mureș nu îl voi avea în lot”
, Jorge Costa,
antrenor CFR Cluj

Publicat: 26 07. 2011, 03:00
Actualizat: 26 07. 2011, 03:00