CFR își pune speranțele pentru titlu** într-un fost golgheter al Stelei! „Costa mi-a propus doi jucători, vom transfera un român!”
Jorge Costa a fost prezentat oficial la CFR, după ce a semnat un
contract pe un an cu gruparea din Gruia, cu posibilitate de
prelungire pe încă unul.
Președintele Iuliu Mureșan a anunțat lista
neagră, dar a vorbit și despre achizițiile pe care le
vor face „feroviarii”.
Președintele grupării din Gruia l-a lăudat pe Pantelis
Kapetanos, jucător accidentat încă de la începutul returului.
„Kapetanos va reveni apt 100 la sută. Noi avem mare
încredere în el, cu toții îl cunoașteți, chiar și Costa mi-a spus
că-l știe și că are nevoie de el. El va fi golgheterul de care avem
nevoie și sper să-și facă norma de 27 de goluri, ca la
Steaua”, a spus Mureșan.
Acesta a spus că clubul negociază în continuare cu doi
fotbaliști propuși de Jorge Costa, noul antrenor, adăugând că
există șanse ca la echipă să vină și un jucător român.
„Costa mi-a propus doi jucători, discutăm cu ei, și vă vom
anunța oficial numele lor atunci când vor semna contractul. E
posibil să mai fie și alte transferuri, ne orientăm spre jucători
de orice naționalitate, pentru că CFR e un proiect internațional,
așa a fost de la început. Poate chiar zilele următoare vom anunța
transferul unui jucător român”, a spus Mureșan.
Mureșan a confirmat
achiziția a trei jucători: Modou Sougou (Academica de Coimbra),
Lionn și Renan (ambii de la Vitoria
Guimaraes).