CFR-iștii, nemulțumiți de randamentul românilor:** „Vor veni 4-5 jucători din America de Sud”
Împrospătarea lotului cu jucători autohtoni nu a produs
rezultatul scontat. Drept urmare, șefii campioanei au revenit la
vechia strategie de transferuri, importul din America de Sud,
trecând deja la fapte concrete.
Infuzia de jucători români din acest sezon, demarată în iulie 2010,
nu a adus rezultatele așteptate de conducătorii clujeni. Niciunul
dintre cei șase neaoși înregimentați nu a devenit pilon
indispensabil echipei. Rada, Hora și Maftei au avut evoluții
oscilante, iar Mincă nu prinde primul „11”. Singura excepție pare a
fi Nicoară. Mijlocașul nu a explodat încă, dar, chiar și așa, le-a
atras atenția federalilor. „Pe Nicoară îl monitorizăm
pentru națională”, a dezvăluit Dan Apolzan, metodistul
FRF.
Eșecul campaniei de întărire cu băștinași i-a convins pe
Paszkany și Mureșan că nu mai pot risca să compromită un nou sezon
cu experimente. Astfel, au revenit la rețeta care i-a consacrat și
le-a umplut vistieria: fotbaliștii latini! „Am trimis mai
mulți scouteri în America de Sud, în Brazilia mai ales, dar și prin
Europa. Avem deja o listă stufoasă cu jucători din care vom alege.
Vor veni cu siguranță 4-5 nume noi în vară”, a mărturisit
președintele Mureșan.
11 marcatori
străini și 5 marcatori români are CFR în acest sezon
29 de jucători
are CFR în lot, dintre care 14 străini și 15 români