CFR-iștii sunt siguri: „Jucăm pe Cluj arena!”

CFR ia în considerare să dispute partide pe Cluj Arena, deoarece
noul stadion ar avea cu 6.000 de locuri mai multe decât cel din
Gruia. Acest lucru s-ar putea produce încă din toamnă, dacă CFR ar
ajunge din nou în cupele europene.

Noul stadion de pe Someș, Cluj Arena, are șanse foarte mari să fie
finalizat în această vară, iar pe lângă Universitatea Cluj, pe
această arenă ar putea să joace și CFR. Acest lucru ar urma să se
întâmple numai la partidele din cupele europene cu interes
maxim.

„E posibil ca anumite meciuri internaționale să le jucăm pe Cluj
Arena, dacă interesul va fi așa de mare încât să se justifice să se
joace pe acel stadion”, a spus Paszkany pentru www.sport.ro. Cluj Arena va avea o
capacitate de 29.268 de locuri, față de 23.500 cât are cea din
Gruia. În plus, de remarcat că scaunele pentru băncile tehnice au
sosit zilele trecute la noul stadion din Cluj-Napoca. Acestea au
sigla lui „U” pe ele și urmează să fie montate în curând.

„Eu mai cred că putem să luăm campionatul. Dacă în tur am pierdut
12 puncte, de ce nu am putea în primăvară să recuperăm 12?”, Arpad
Paszakany, patron CFR

Publicat: 31 01. 2011, 08:58
Actualizat: 31 01. 2011, 08:59