CFR joacă fără Deac la Galați

Ciprian Deac nu va avea ocazia să-și revadă foștii coechipieri de la Oțelul. Italianul Trombetta nu l-a convocat pentru acest meci.
Om de bază în naționala lui Emil Săndoi, Ciprian Deac a ajuns a cincea roată la căruța europeană a CFR-ului. După un start de sezon în trombă, cu gol marcat și pasă de gol la Otopeni, încet-încet, Deac și-a pierdut tricoul de titular. Neconvocat de Andone la meciurile cu Vaslui și Iași, fotbalistul a sperat la un nou început sub comanda lui Trombetta.

Italianul l-a titularizat la Bistrița, primul său meci ca principal la CFR, dar l-a ținut pe bancă la următoarele patru jocuri, în care a evoluat doar 28 de minute cu Farul.
Firesc, a urmat și neconvocarea. „Este alegerea mea și nu are nicio legătură cu faptul că el a jucat acolo și că adversarii l-ar cunoaște mai bine decât pe ceilalți jucători ai mei“, a explicat Trombetta.

 

"Nu mă așteptam să nu fiu convocat. O să muncesc, pentru a redeveni titular. Mă gândesc doar la CFR, dar nu știu ce va fi din iarnă" – Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj

Călin Todorescu și Cristi Jacodi

Publicat: 05 10. 2008, 08:43
Actualizat: 05 10. 2008, 08:44