Oficialii CFR-ului și-au luat adio și de la una dintre ultimele posibilități de salvare a clubului. Clujenii nu mai au cum să scoată niciun ban din vânzarea de jucători. Toți fotbaliștii din lotul ocupantei locului 2 din clasamentul Ligii 1″ href=”http://www.prosport.ro/clasament/”>clasamentul Ligii 1 își vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract și vor avea câștig de cauză la Comisii pentru că restanțele salariale depășesc trei luni.
Fotbaliștii au amânat până joi intenția de a-și depune memoriile, la insistențele lui Iuliu Mureșan, care a susținut mereu în fața vestiarului că problemele se vor rezolva. Miercuri a fost prima zi în care aceștia nu s-au mai antrenat și au pus un ultimatum conducerii. „Vreau să vorbim cu Iuliu Mureșan și să ne garanteze că vom primi banii, altfel depunem memorii”, a fost mesajul vestiarului către oficiali, prin vocea „căpitanului” Mario Felgueiras.
Cum Iuliu Mureșan nu a putut da un răspuns satisfăcător pentru jucători și a plecat în concediu, fotbaliștii au fost anunțați astăzi de Răzvan Zamfir că sunt liberi să facă ce vor. Aceștia au părăsit vestiarul și au plecat și ei în vacanță până săptămâna viitoare. Cu toții își vor depune memorii pentru a deveni liberi, iar astfel clubul va pierde câteva milioane de euro.
Tade și Felgueiras, cei mai valoroși
În acest moment, lotul de jucători al CFR-ului este cotat la 20 de milioane de euro, conform site-ului www.transfermarkt.de. Cei mai curtați jucători ai clujenilor sunt Tade, pentru care au existat oferte de 1,5 milioane de dolari, din Golf, Mario Felgueiras (foto mic), cotat la peste 3 milioane de euro și Ciprian Deac, cotat și el la aproape 2 milioane de euro. Selecția naturală a lotului CFR-ului se va face la iarnă, când vor rămâne doar cei care nu își vor găsi echipe.
Proprire pe banii de la Ligă
Nici banii din drepturile TV nu-i mai pot salva pe clujeni. Următoarea tranșă ar trebui să intre în ianuarie, dar se pare că aceștia vor intra direct în conturile firmelor care au împrumutat CFR-ul. Cel mai probabil, formația clujeană va apela la juniori pentru a-și completa lotul din retur.
20 de milioande de euro valorează lotul CFR-ului
250 de mii de euro este suma pe care CFR Cluj trebuia să o plătească lunar pentru salarii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER