Oficialii clujeni nu au scăpat nici astăzi de grijile procesului unde cer ieșirea din starea de insolvență. Luni a fost un nou termen în acest proces, iar decizia Instanței a rămas în pronunțare, pentru mâine, la ora 11:00.
Noul finanțator al CFR-ului, Marian Băgăcean, a achitat peste 5 milioane de euro pentru achitarea datoriilor și ieșirea din insolvență, dar și datoriile apărute ulterior și care au determenat judecătorul sindic să amână ieșirea din insolvență, cum ar fi datoria față de firma de echipament Joma. „Indiferent de decizie, obiectivul va fi titlul”, a spus Băgăcean, chiar dacă CFR nu va putea juca în cupele europene nici în sezonul 2018 – 2019, dacă nu iese din insolvență în această lună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER