CFR nu le dă nicio șansă rivalilor: „Costa, peste Andone!”** Mureșan dezvăluie cea mai mare bucurie din fotbal: „Am stat în genunchi și am ascultat rezultatul”
Costa a câștigat 72% din punctele puse în joc în primele 18 etape și a intrat la inima șefilor. „Luăm titlul cu Costa. Rezultatele se vor vedea după ce vom omogeniza echipa”, crede președintele Iuliu Mureșan.
Șeful din Gruia a făcut pentru ProSport o analiză a anului care se încheie peste câteva zile. „Nu a fost un 2011 perfect, dar a fost bun. Prima parte a fost slabă, dar în actualul sezon am reușit rezultate destul de bune. Suntem foarte mulțumiți și de transferurile făcute în vară, de lotul actual al echipei”, susține Iuliu Mureșan, care crede că a tras cartea câștigătoare și când l-a ales ca antrenor pe Jorge Costa. „Cred că e cel mai bun antrenor care a venit la CFR. Rezultatele se vor vedea și mai bine în retur, după o pregătire de iarnă serioasă. În tur, am suferit la multe meciuri și pentru că lotul nu era omogen”, crede șeful lui CFR, care a întocmit și un top al antrenorilor lui CFR în acest mileniu: „Am zis că primul e Costa. Andone ar fi pe locul 2, iar Mandorlini pe 3, ambii deoarece au adus trofee în vitrina clubului”.
„Promovarea, cel mai frumos moment”
Pus să facă un top al celor mai frumoase momente trăite în fotbal, șeful CFR-ului nu a stat mult pe gânduri. „Promovarea din 2004 a fost cel mai frumos moment. Am stat în genunchi și am ascultat la radio rezultatul de la Petroșani. Tot stadionul s-a bucurat când s-a anunțat că noi am ajuns în Liga I. Pe doi aș pune titlul cucerit în 2008. A fost o bucurie de nedescris, mai ales că un club din provincie reușea după foarte mult timp să câștige campionatul. Am trăit emoții imense, deoarece Steaua a recuperat 11 puncte în retur”, a spus Mureșan, care nu a uitat nici de Liga Campionilor. „Pe locul 3 ar fi participarea în Liga Campionilor. Victoria de pe „Olimpico” a fost incredibilă pentru noi. Toată Europa a vorbit de acel rezultat. Din păcate, tot la Ligă am avut și cea mai mare dezamăgire, pentru că am făcut numai 4 puncte”, a conchis Mureșan.
Topurile lui Mureșan (fără „ceferiști”)
Cei mai buni antrenori din Liga I
1. Liviu Ciobotariu – Lui i se datorează în mare parte locul 1 ocupat de Dinamo
2. Petre Grigoraș – Pandurii e surpriza turului, joacă bine, deși nu au jucători foarte bine cotați
3. Viorel Hizo – Îmi place de mai mult timp de el. Apreciez că e un tehnician dur și experimentat
Cei mai buni fotbaliști din Liga I
1. Wesley – E un fotbalist complet, un golgheter autentic. Am vrut să îl luăm acum un an, dar Porumboiu nu a vrut să îl dea
2. Adailton – -La vârsta lui dă un randament bun. Se vede că a jucat în Italia și Franța
3. Tănase – Din păcate pentru el, are momente când scade în joc
7 trofee a cucerit Iuliu Mureșan cu CFR: 2 titluri (2008, 2010), 3 cupe (2008, 2009, 2010) și 2 supercupe (2009, 2010)