CFR nu reușește să lege două victorii, Felgueiras se gândește încă la Europa: „Acum suntem plătiți, suntem mai liniștiți”
După victoria de la Pandurii, CFR spera să câștige și cu Petrolul și să revină în lupta pentru locurile de Europa. Petrolul a fost însă o nucă prea tare pentru clujeni, care s-au mulțumit cu o remiză (1-1). Felgueiras a declarat după meci că jucătorii sunt mai liniștiți după ce au fost plătiți și că speră la un loc patru.
„A fost un meci puțin ciudat, am jucat foarte bine, am arătat atitudine și am fost foarte aproape. Golul lor a fost din offside, trebuie să fim mai atenți și mai corecți. Sincer, cred că suntem pe drumul corect și toată lumea are mare încredere. Suntem mai liniștiți acum, ne gândim numai la joc. Arbitrii nu pot să fie mereu împotriva CFR-ului, știu că este o meserie foarte grea”, a declarat Felgueiras la Digi Sport.
„Am primit banii, suntem mai liniștiți”
„Acum suntem și noi plătiți, a fost un efort foarte mare al conducerii, acum s-a rezolvat și sper să ajungem pe locul cinci, patru, să terminăm cât mai sus posibil. Suntem alături de antrenor, care este foarte bun”, a mai spus Super Mario.
„Vreau să rămân la CFR, nu știu de interesul Stelei”
„Nu știu de interesul Stelei. Nimeni nu a vorbit cu mine, am contract aici și gândul meu este să rămân la CFR. Petrolul are o echipă foarte bună, Teixeira a făcut un meci minunat, zici că are 18 ani”, a mai declarat portarul CFR-ului.
CFR Cluj a terminat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I, în care oaspeții au deschis scorul la scurt timp după ce au rămas cu un jucător mai puțin pe teren.
Golurile au fost marcate de Fl. Costea ’83 pentru gazde și Teixeira ’61 pentru oaspeți.
Petrolul Ploiești a rămas în inferioritate numerică, în minutul 53, după ce Geraldo a primit al doilea cartonaș galben.
CFR Cluj: Felgueiras – Maftei (Tade ’75), Cadu, Piccolo, Camora – Monroy, Djokovici – Deac, Rui Pedro (Negruț ’67), Chanturia (Fl. Costea ’67) – Ogbu. Antrenor: Vasile Miriuță.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Achim, Geraldo, Hoban, Guilherme – Mustivar, De Lucas – Zicu (Fernandez ’71), Albin (Romario ’79), Teixeira – Tamuz (Manasse ’55). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonașe galbene: Ogbu ’41, Monroy ’84, Camora ’86 / Geraldo ’10, ’53, Teixeira ’62.
Cartonaș roșu: Geraldo ’53.
Arbitri: Istban Kovacs (central) – Valentin Avram, Mircea Orbuleț (asistenți) – Florin Marcu, Sergiu Popa (adiționali) – Ioan Ciocănea (rezervă).
Observatori: Cornel Sorescu, Rodion Cămătaru.