CFR, pe trambulină! Kivuvu e skater înrăit!
„Sunt skater înrăit și mă uit la desene animate, n-am
treabă cu cărțile”, e CV-ul cu care Kivuvu se prezintă fanilor
campioanei. Olandezul luat de la NEC i-a speriat deja pe șefii
CFR-ului!
Liniștea vestiarului din Gruia e amenințată de Dominique Kivuvu,
mijlocașul luat de CFR din Eredivisie. Olandezul cu origini
angoleze e sincer cu fanii campioanei și, odată aranjat transferul
său la Cluj, și-a expus amănunte neștiute din viața de zi cu zi.
„Skateboardingul e unul din hobby-urile mele, chiar dacă mi s-a
spus de multe ori că e periculos, fiind jucător profesionist. Pot
oricând să mă accidentez, dar sunt prea bun și nu se va întâmpla
asta”, a dezvăluit noul Vieira, cum l-a descris Mandorlini pe
mijlocașul de 23 de ani pe pagina personală de Twitter (n.r. –
rețea de socializare și microblogging, în care utilizatorii
comunică între ei), citat de ftr.ro.
Șefii ardelenilor știau de pasiunea extremă a lui Kivuvu când l-au
chemat pe 9 iunie la Cluj să negocieze contractul cu CFR. „Nu avem
probleme, dar ar fi indicat să te ferești. Dacă se întâmplă ceva cu
tine, plătești!”, l-au avertizat oficialii campioanei la negocieri.
Dar asta nu e suficient! La 22 de ani, Kivuvu trăiește asemenea
unui copil în timpul liber. „Îmi plac desenele animate, cărțile nu
sunt pentru mine! Sunt fan Al Pacino și Robert de Niro, filmele
mele preferate sunt > sau
green mile>>”, explică Kivuvu pe Twitter.
La 22 de ani și 1,87 m, Kivuvu e pariul lui Mandorlini pentru
sezonul viitor. „De la Cluj îi știu pe Kone, Traore și Culio. Nu
aveam cum rata performanța de la Roma. Am fost impresionat de oraș
și de stadion”, a mai explicat Kivuvu, care acum o săptămână a
intrat în contact pentru prima oară cu Clujul. Mijlocașul se va
prezenta sâmbătă la antrenamentul clujenilor.
75 de
partide a evoluat Kivuvu în patru sezoane pentru
NEC pe postul de mijlocaș la închidere sau dreapta. Mandorlini vrea
să-l utilizeze la Cluj pe ultima poziție
1 gol a
marcat Kivuvu pentru NEC în toată perioada petrecută la
Nijmegen