CFR pregătită și de penalty-uri, cu Dudelange: „Trebuie să reușim să întoarcem calificarea”
Toni Conceicao spune că motivația jucătorilor săi îi dau încredere că CFR poate reuși să întoarcă rezultatul cu Dudelange: „În meciul de la Mediaș am odihnit o parte din jucători, pentru meciul de mâine. Suntem încrezători că putem face un joc bun și să întoarcem soarta calificării. Jucătorii sunt conștienți de lupta care îi așteaptă. Trebuie să reușim să întoarcem calificarea. Este o muncă grea, dar îi simt motivați pe jucători. Aș dori să fac un apel la suporteri să vină în număr cât mai mare. Avem nevoie de ei, pentru că atunci când stadionul este plin avem o forță mai mare. E greu pentru ambele echipe românești. Ar fi bine pentru fotbalul românesc să se califice ambele. Sper din tot sufletul să fie așa”, a spus antrenorul CFR-ului.
Culio ar putea juca, Djokovic nu
Culio și Djokovic sunt accidentați înaintea partidei de mâine. Staff-ul medical încearcă să-l recupereze pe argentinian. „Avem câteva probleme cu accidentările, sperăm să recuperăm câțiva dintre ei la meciul de mâine. Este o problemă și că jucăm din 3 în 3 zile, apar probleme musculare, dar scopul nostru e să-i recuperăm din punct de vedere fizic. Djokovic sigur nu poate evoluat, Culio vom vedea mâine dacă poate să facă parte din lot”, a declarat Conceicao, care spune că nu a repetat penalty-urile în mod deosebi: „Ne pregătim în fiecare săptămână de penalty-uri, faze fixe, cornere, pentru că jucătorii trebuie să fie pregătiți de așa ceva în jocuri”.
Nu este convins că Baptista va fi în lot
Conceicao spune că este încântat de concurența dintre Fernandez și Arlauskis, pentru postul de portar. „Sunt fericit că am doi portari în formă bună, pe care mă pot baza. Când avem calitate în echipă este motiv de satisfacție pentru mine”, a spus Conceicao, care nu este hotărât să-l păstreze în lot pe Julio Baptista. „A jucat 20 de minute la Mediaș. Vom vedea la finalul antrenamentului cine se va afla pe lista convocaților”, a declarat Conceicao.