După greșelile de arbitraj de la Supercupă, formația din Gruia cere înlocuirea lui Ion Crăciunescu din fruntea CCA.
„Ne alăturăm și noi cluburilor care nu-l mai doresc pe Crăciunescu. Am fost dezamăgiți de cum s-a comportat la Supercupă și de cum am fost arbitrați de Hațegan. Dorim un președinte străin, dar am fi de acord și cu numirea lui Alexandru Deaconu„, a anunțat Iuliu Mureșan.
A ținut cu Dinamo la Supercupă Așa cu ProSport v-a anunțat, Ion Crăciunescu a fost fanul lui Dinamo în timpul Supercupei, deși se afla în fața arbitrilor de Liga I. Șeful CCA s-a bucurat la golurile „câinilor” și l-a desființat, de față cu ceilalți fluierași, pe Hațegan. „E adevărat că m-am bucurat, poate nu era normal, dar am făcut-o pentru că astfel greșelile lui Hațegan nu au mai contat în economia rezultatului. Nu țin cu nicio echipă din Liga I”, a explicat apoi șeful arbitrilor.
Aproape de unanimitate
Douăsprezece formații din Liga I solicitaseră mai demult îndepărtarea lui Crăciunescu, iar după meciul de Supercupă și ultima mare echipă care-l susținea, CFR Cluj, dorește plecarea fostului mare arbitru de la conducerea Comisiei. CFR și Gaz Metan și-au manifestat în această săptămână oficial această dorință, astfel că în acest moment 14 cluburi din primul eșalon s-au aliat pentru a îndeplini acest „obiectiv”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER