Alcantara, Prette și Oberman vor evolua mâine în Cupa României, iar viitorul lor la CFR va depinde de modul în care vor juca. Aduși în vara acestui an cu surle și trâmbițe, unii jucători nu au confirmat. Alcantara, Prette și Oberman au avut evoluții extrem de slabe, jucând rar, motiv pentru care despărțirea de ei este iminentă.
Alcantara, care a fost văzut inițial ca partenerul ideal al lui Cadu în centrul defensivei, nu a reușit să-l scoată pe Sousa din primul unsprezece, bifând numai o partidă în acest sezon! De asemenea, Prette, mijlocaș adus pentru 1,1 milioane de euro de la Huracan, a jucat numai 102 minute, deși șefii campioanei se lăudau în vară că acesta va ajunge om de bază în scurt timp. Ultimul dintre „renegații” CFR-ului este Gustavo Oberman, care, deși a început sezonul destul de bine, fiind folosit des de Ioan Andone, a fost trecut pe linie moartă de când a sosit italianul Trombetta.
Cei trei vor fi titularizați mai mult ca sigur mâine seară, la partida de Cupa României, urmând ca viitorul lor să se decidă în funcție de evoluția lor. E foarte posibil ca ei să fie împrumutați din iarnă la alte formații din Liga I. Ardelenii au mai luat „țepe”
Din zecile de transferuri făcute de când a preluat echipa, Paszkany Arpad a dat bani și pe unii jucători care nu au confirmat. Cele mai bune exemple sunt Amoreirinha (1.000.000 de euro), Mojica (300.000 de euro), Sandberg (500.000 de euro) și Hirschfeld (1.200.000 de euro).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER