CFR, trimisă în judecată! Luceafărul Dej cere 750.000 de euro pentru transferul lui Deac la Schalke: „Ă‚sta e respectul mafiei”
*Clujenii au fost reclamați și la UEFA de Luceafărul Dej, care cere 25% din banii încasați de clujeni de la echipa germană
Scandal după scandal în tabăra fostei campioane. De parcă nu ar fi fost de ajuns startul slab de sezon, concretizat prin demiterea lui Rednic, CFR se vede târâtă și în tribunal. Cum s-a ajuns aici? Clubul care l-a format pe Ciprian Deac (27 de ani), Luceafărul Dej, i-a acționat în judecată pe cei de la CFR pe motiv că nu le-a achitat 25% din valoarea transferului mijlocașului la Schalke, în august 2010.
Potrivit unor acte oficiale, transferul lui Deac de la Luceafărul la Unirea Dej și mai apoi la CFR s-a făcut cu titlu gratuit, dar cu mențiunea că formația din Gruia urmează să achite Luceafărului 25% dintr-un transfer ulterior, fie în Liga I, fie în străinătate. Cum Deac a plecat în 2010 pentru trei milioane de euro la Schalke, oficialii de la Luceafărul solicită 750.000 de euro!
Au încercat să îi mituiască cu 100.000 de euro
Demersurile oficialilor de la Luceafărul de a discuta cu șefii din Gruia și de a ajunge la o înțelegere amiabilă s-a lovit de refuzul triplei campioane a României. Dejenii au apelat chiar și la ajutorul unei firme de specialitate în depistarea fraudelor, inclusiv în domeniul sportiv, Euro East Investigations. Avocatul acesteia, Caius Iliescu, susține că reprezentantul juridic al CFR-ului i-a oferit 100.000 de euro pentru a mușamaliza cazul! Oficialii de la Luceafărul au refuzat propunerea și au încercat din nou o conciliere pe cale amiabilă. Cum nu au avut succes, au înaintat actele la UEFA, iar pe 8 iunie au făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. „Vom furniza Parchetului probe concludente, care vor dovedi că, nouă, Euro Investigations, ni s-au oferit 100.000 de euro fără factură – așadar mită – pentru a înceta orice diligențe împotriva debitoarei CFR Cluj. Mita ne-a fost oferită de către reprezentanții clubului, dar am refuzat să primim banii. Ne-am constituit parte civilă în plângerea penală, cu suma de 750.000 de euro”, a spus avocatul Caius Iliescu.
„Este o atitudine golănească”
Tirada reprezentanților clubului din Dej la adresa celor de la CFR nu se oprește aici. „Considerăm că atitudinea golănească a unor reprezentanți ai clubului CFR Cluj, faptele care au conotație penală și infracțiunile (înșelăciune în tranzacții, fals etc) comise de către reprezentanții acestuia generează mari prejudicii circuitului civil, în general, fotbalului românesc, în special. Practic, prin aceste fapte penale, imorale, prin fals și uz de fals, s-a încercat deposedarea prin neplată a clubului de fotbal Luceafărul 2000 Dej de suma de 750.000 de euro”, mai spune Iliescu, completat de președintele de la Luceafărul, Victor Mureșan: „Sperăm ca în cele din urmă să ajungem la o înțelegere amiabilă. Dacă nu, justiția trebuie să ne dea dreptate și să îi pedepsească pe cei vinovați de înșelăciune și fals”. Oficialii lui CFR au refuzat să comenteze cazul.
VEZI CONTRACTUL ÎN GALERIA FOTO (click pe imaginea de sus)
Acesta este respectul mafiei din fotbalul din România pentru formatorii de jucători, care sunt furați și abandoÂnați
Caius Iliescu, avocat Luceafărul Dej
89 de partide a jucat Deac pentru CFR Cluj în Liga I
7 goluri a marcat mijlocașul pentru echipa din Cluj în campionat