CFR-ul a pus la respect Farul

CFR-ul a pus la respect Farul
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce au cucerit „Cetatea Eternă“, jucătorii echipei clujene au revenit la campionatul cel de toate zilele pentru a bifa cea mai lejeră victorie, după 4-0 cu CS Otopeni, în chiar prima etapă. În Roma antică, gladiatorii care obțineau victorii de răsunet erau recompensați cu daruri scumpe. Clujenii au știut că vremurile s-au schimbat însă, iar constănțenii n-o să-i aștepte cu daruri după victoria cu AS Roma, așa că au căutat să și le facă singuri.

Kone și Dubarbier, în mare formă
Cu o atitudine vizibil schimbată în bine față de precedentele confruntări din Liga I și împinși de la spate de suporteri ale căror fețe radiau de fericire, clujenii au arătat că nu vor să trăiască din amintiri. În joc era orgoliul lor de echipă învingătoare pe „Olimpico”, iar clujenii nu s-au făcut de râs și au pus la respect Farul încă din prima repriză, când Yssouf Kone și Dubarbier au vrut să amintescă faptul că și ei au făcut un meci mare la Roma și nu doar „vedeta” Culio. Constănțenii au părut că au luat drumul Ardealului doar cu scopul de a face tot posibilul pentru a nu fi umiliți. „Au învins Roma, noi ce putem face?” par să se fi întrebat constănțenii înainte de meci, cel puțin dacă ne luăm după jocul fără vlagă al elevilor lui Ion Marin. Kone a încheiat perfect o seară agreabilă pentru suporterii CFR-ului, iar clujenii se pot concentra la meciurile cu Steaua și Chelsea.

"Mă bucur pentru Kone, care era foarte supărat înainte de meci din cauză că nu marcase, dar a spart gheața cu două goluri de Champions League" – Iuliu Mureșan, președinte CFR

"Felicit CFR-ul pentru victoria de la Roma. Astăzi n-am ce să le reproșez jucătorilor mei decât că am luat două goluri în două minute. Rezultatul este însă elocvent pentru ce s-a jucat" – Ion Marin, antrenor Farul

"Echipa crește de la joc la joc. Kone va înscrie cam 20 de goluri, se vede că a jucat la nivel înalt" – Eugen Trică, mijlocaș CFR

"Trombetta a adus echipa undeva la 80% din potențialul ei. Mă felicit pentru decizia de a-l numi principal. Maurizio n-a fost niciodată o soluție de avarie" – Arpad Paszkany, (foto) patron CFR

500 Prima reușită a lui Yssouf Kone a însemnat și golul cu numărul 500 marcat de CFR în Liga I

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta afirmă că va intra în turul doi alături de George Simion: 'Nu exclud aducerea AUR la guvernare'
Ponta afirmă că va intra în turul doi alături de George Simion: 'Nu exclud aducerea AUR la guvernare'
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o…
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Nicolae Dică a răbufnit după ce l-a bătut Câmpulung: ”Umilinţă! Nu vreau să-şi bată cineva joc de cariera mea”
Nicolae Dică a răbufnit după ce l-a bătut Câmpulung: ”Umilinţă! Nu vreau să-şi bată cineva joc de cariera mea”
Vedeta care a făcut striptease pentru Adi Mutu, într-o emisiune tv! Imagini incendiare cu diva sexy: s-a dezbrăcat pentru fanii săi
Vedeta care a făcut striptease pentru Adi Mutu, într-o emisiune tv! Imagini incendiare cu diva sexy: s-a dezbrăcat pentru fanii…
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de la medicamente
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de la medicamente
"Nu aveți 4 crime prea des. De fapt 5, soția mea era însărcinată". A măcelărit-o pe ea, copiii, apoi a…
Nava misterioasă văzută lângă Titanic înainte de scufundare
Nava misterioasă văzută lângă Titanic înainte de scufundare
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
Minunea unică din România. Este locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni -…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
2025: La ce distanță de trecerea de pietoni ai voie să oprești/staționezi
2025: La ce distanță de trecerea de pietoni ai voie să oprești/staționezi
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui
×