„CFR-ul este o forță!** Ne-au dominat și ne-au bătut!”
Gabi Balint s-a recunoscut învins la finalul partidei cu CFR Cluj. Tehnicianul este conștient că echipa sa a fost învinsă datorită greșelilor din apărare, dar și din cauza ratărilor imense ale lui Gigel Bucur, din startul partidei, dar nu se lasă bătut și anunță faptul că echipa trebuie să se concentreze acum pe meciul cu Oțelul.
"Din păcate, astăzi am fost cei învinși. Pe undeva victoria este meritată, deși am avut câteva momente bune la început. Dar CFR-ul este o forță, ne-au dominat astăzi și au marcat… ce-i drept… pe greșelile noastre… Dar nu plecăm capul, mergem înainte. Orice este posibil în fotbal, trebuie numai să crezi, și eu cred! Nu putem sta în baza acelor șase puncte. Trebuie să batem Oțelul și apoi se mai eliberează programul, pentru că scăpăm de meciurile astea din trei în trei zile. N-am mai prins de mult o asemenea perioadă, se strânge stresul și nu e bine", a spus Balint la conferința de presă de după meci.
Gheorghe Chivorchian a vorbit și el după meci, având cuvinte de laudă la adresa ceferiștilor. Oficialul echipei de pe Bega crede că momentul psihologic s-a consumat la ratările fostului atacant al Sportului Studențesc. "Jocul a avut două minute foarte importante: 4 și 6, atunci când Bucur a putut înscrie, dar nu a făcut-o. Clujenii au fost mai pragmatici și au profitat. dar mai sunt cinci etape și campionatul se joacă. Echipa a intrat temătoare pe teren și s-a văzut. Bucur și-a dorit foarte mult să înscrie astăzi, pentru că i s-a năcut un băiat, dar asta e", a spus Chivorchian la telesport, adăugând apoi că tehnicianul Gabi Balint este obligat să ia un trofeu din două pentru a putea continua pe banca tehnică a violeților și din vară: "Derularea contractului cu Balint depinde de câștigarea Cupei sau Campionatului".
Formația CFR Cluj s-a impus, miercuri, în fața echipei FC Timișoara, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), într-o partidă disputată pe teren propriu, contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I, iar goluile echipei antrenate de Antonio Conceicao au fost marcate de Ruiz (50′) și Dubarbier (73′).