CFR-ul îl vrea pe Adrian Cristea în locul lui Trică!
„Câinii” sunt în pericol să-și piardă unul dintre cei mai talentați jucători! Adrian Cristea a intrat din nou în vizorul CFR-ului.
Plecarea lui Eugen Trică în Cipru l-a transformat pe mijlocașul de 25 de ani al roș-albilor într-una din țintele clujenilor pentru postul de coordonator de joc. De fapt, „Prințul” este chiar a doua opțiune, după un jucător argentinian de la Gimnasia la Plata. Nu este pentru prima dată când ardelenii atentează la „bijuteria” lui Dinamo, dar afacerea are șanse mai mari de reușită acum. De ce? Pentru că acționarii din „Ștefan cel Mare“ au decis în ședința de la finalul turului că orice jucător este transferabil, contra unei sume satisfăcătoare. Șefii liderului pretind cel puțin 3 milioane de euro în schimbul lui Cristea, bani pe care clujenii nu prea ar fi dispuși să-i plătească. Relațiile strânse dintre Cristi Borcea și Paszkany lasă însă loc de negocieri. Adrian Cristea și-a exprimat deja dorința de a schimba aerul după patru ani la Dinamo, în cazul unei oferte din străinătate, dar salariul generos pe care l-au pregătit ardelenii este foarte tentant. CFR-ul l-a mai vrut din „Groapă” și pe Dănciulescu, dar a renunțat la idee după transferul sârbului Veljovic.
Varianta Vaslui pentru Miranda
De la începutul acestei săptămâni, argentinianul Osvaldo Miranda (foto) se află în țara natală pentru a-și petrece vacanța. Atacantul se va despărți mai mult ca sigur de Dinamo în această iarnă, el fiind ofertat de mai multe echipe din Spania, dar și din „Țara Tangoului”. Cele mai mari șanse de a-și asigura serviciile vârfului sud-american le are formația din liga a doua spaniolă, Murcia. Mai nou însă, a apărut și o altă variantă: Miranda ar putea să ia drumul Vasluiului, însă asta doar dacă planul lui Cristi Borcea de a-l aduce pe Ljubinkovic va fi agreat de Porumboiu. Șeful lui Dinamo vrea să-l dea pe argentinian, plus o sumă de bani pentru mijlocașul sârb.
Cristea este la concurență cu Piatti
CFR-ul l-a trecut pe jucătorul lui Dinamo în stand-by. Campionii îl vor transfera pe Adrian Cristea dacă nu vor reuși aducerea argentinianului de 23 de ani de la Gimnasia la Plata, Ignacio Piatti. Mijlocașul cu pașaport italian este ceva mai ieftin decât „Prințul” roș-albilor, fiind cotat la 2,6 milioane de euro. În plus, Piatti intră acum și în ultimele șase luni de contract. Acordul lui Adrian Cristea cu Dinamo expiră în 2011.
Boștină plus 200.000 de euro pentru N’Doye
După ce senegalezul Vasluiului a ratat transferul la Steaua, șefii lui Dinamo au reluat discuțiile cu patronul Adrian Porumboiu. Ousmane N’Doye (foto) este dorit de mult timp în „Ștefan cel Mare“, dar oferta lui Borcea l-a nemulțumit pe finanțatorul galben-verzilor.
„Dinamo mi-a făcut o propunere de grădiniță pentru N’Doye”, a dezvăluit Porumboiu. Oferta roș-albilor a constat în cedarea lui Boștină, plus 200.000 de euro. Bucureștenii mai sunt dispuși să-l trimită la Vaslui pe Thiago sau pe Vranjkovic, la alegere.
"Cristea rămâne un fotbalist interesant. Nu știu dacă Dinamo l-a declarat transferabil, dar, dacă așa ar fi, cine știe…" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
"E adevărat că mă gândesc să plec. Dacă stai mult timp într-un loc, riști să te plafonezi" – Adrian Cristea, mijlocaș Dinamo