CFR-ul, „K ONE” cu Farul!

Revenită pe propriul teren după marele succes cu AS Roma, CFR nu a avut probleme în a se impune cu Farul.

Cu un joc strălucitor în ofensivă, clujenii și-au creat o sumedenie de ocazii. Dar Culio, Dubarbier, Pereira, Kone sau Didy au ratat la fel de mult în primele 40 de minute, ultimul nimerind chiar și transversala în minutul 15 cu o lovitură de cap.

S-au revanșat însă pe finalul primei reprize. Kone a deschis scorul în minutul 42 cu o reluare sub bara din centrul careului. Iar, la doar trei minute, Dubarbier a pătruns în partea dreapta a careului și a tras pe colțul lung al porții apărate de Vlas, ducându-și echipa la cabine cu un avantaj de două goluri.
Jocul s-a mai echilibrat după pauză. Pe fondul relaxării clujenilor, Farul a început să conteze ceva mai mult. Constănțenii au avut șansa de a reduce din diferență în minutul 68, dar nou-intratul Gosic a ratat reluarea decisivă. Cei care au înscris au fost, însa tot cei de la CFR. După ce Mureșan și Trică au ratat două ocazii imense, golul al treilea a venit de la Kone, care a realizat “dubla” în minutul 80 cu un șut frumos de la marginea careului. Feroviarii au mai trecut pe lângă gol și în ultimele 10 minute prin Dubarbier și Trică, dar tabela nu s-a mai modificat.
Meciul se încheie astfel cu scorul de 3-0 și cu tribunele stadionului din Gruia scandându-i numele lui Maurizio Trombetta, antrenorul care într-o săptăpmână a reușit s-o scoată pe CFR din criza în campionat, iar în Europa a condus-o spre cea mai importantă victorie a unei echipe românești în Liga Campionilor.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI CFR CLUJ – FARUL

 

 

 

Publicat: 21 09. 2008, 19:52
Actualizat: 21 09. 2008, 23:55