CFR-ul lui Ioniță și Mailat. Cu multe schimbări în primul 11, campioana a câștigat primul meci în campionat, 2-1 cu Concordia

Eliminarea de la Malmo a întregit cel mai prost start de sezon pe care și-l puteau imagina suporterii CFR-ului, iar Toni Conceicao a făcut ceea ce poate trebuia să facă și Edi Iordănescu. Portughezul a trecut la modificări majore în primul 11, convins că vechea echipă a cam „ruginit”. În apărare au apărut Lang și Peteleu, iar de la mijloc în sus Ioniță, Bordeianu și Mailat. Așa început CFR jocul cu Concordia Chiajna, cel care trebuia să fie unul al reabilitării pentru campioană. Peste toate, Conceicao a arătat că renunță la sistemul 4-3-3 și a comandat un 4-2-3-1, de la care a cerut posesie și inventivitate. Cu aceste schimbări, CFR a părut o echipă mai „vie”, cu mai mult entuziasm și parcă o viteză în plus, dar cu acealeași probleme la finalizare. Ioniță și-a asumat rolul de „decar”. A încercat să dribleze, a pasat cu călcâiul și a căutat mingile decisive. Mailat a alergat mult și a „tăiat” defensiva Concordiei de câteva ori, iar oaspeții n-au contat în atac. Din păcate pentru jucătorul de 20 de ani, Mailat avea să devină „omul-ratare”. Mai întâi, Matei i-a interzis golul din fața porții părăsite de Caparco (40), apoi portarul Chiajnei l-a blocat de două ori, ultima dată din poziție de unu contra unu (42 și 45). Ca și cum toate aceste ocazii nu erau de ajuns, Mailat a mai ratat odată din poziție de singur cu portarul, chiar în debutul reprizei secunde (49).

Golurile prospețimii

Clujenii aveau totuși să se bucure. După ce s-a prins că nu e în zi de gol, Mailat i-a pasat lui Țucudean, dintr-o altă fază în care a scăpat spre poarta lui Caparco, iar vârful CFR-ului a marcat cu latul (53). După 4 minute, Ioniță putea să facă 2-0, dar Caparco a scos spectaculos șutul lui Ioniță. Totuși, mijlocașul de 1 milion de euro avea să se facă remarcat. Un contraatac cu Omrani și Țucudean, iar Ioniță a fost oprit prin fault de Matei. Penalty și gol pentru Culio, iar CFR avea garanția că va câștiga primul meci în noul sezon de Liga 1 Betano (73). Pe final a intrat și Tambe, iar „bizonul CFR-ului” a avut ocazia reprizei (83). Concordia le-a stricat puțin seara clujenilor, cu un gol al lui Batin, după gafa lui Vinicius (85). A fost 2-1 și un prim succes venit de la o echipă care a arătat schimbări în bine, față de ultimele meciuri. Succesul echipei lui Ioniță și Mailat.

 

Publicat: 04 08. 2018, 22:57
Actualizat: 21 09. 2018, 11:56