CFR, un adevărat tocător de antrenori!** Un tehnician la 14 etape!
Campioana din Gruia a devenit un adevărat tocător de antrenori
în ultimii trei ani. Totul a început cu demiterea lui Ioan Andone,
în septembrie 2008, chiar înainte de prima participare în Liga
Campionilor a CFR-ului și s-a încheiat cu înlocuirea lui Cîrțu,
după ce olteanul a spart geamul băncii de rezerve la jocul cu
Basel.
Media mandatului unui tehnician în Gruia din vara lui 2008, după
demiterea lui Ioan Andone, care tocmai pusese umărul la cucerirea
primului event din istoria centenară a „vișiniilor”, este de 14
etape. După Andone, care a antrenat-o pe CFR un campionat și șase
etape din următorul, au urmat Trombetta, Jindra, Conceicao,
Mandorlini, Cîrțu și Minteuan. Toți aceștia, dintr-un motiv sau
altul, au fost îndepărtați. Cea mai surprinzătoare demitere a fost
cea a lui Toni Conceicao, care a părăsit echipa toamna trecută,
deși CFR se afla pe primul loc în Liga I! ProSport nu a luat în
calcul cele trei etape în care Alin Minteuan a ocupat funcția de
interimar.
E regulă:
cine ia titlul e demis!
Pe lângă toate acestea, noul antrenor al Clujului mai are un
motiv de îngrijorare. Paszkany a anunțat deja că îl va demite pe
cel care va pune în vitrina clubului următorul titlu.
„Cel mai mult regret în acest sezon că nu l-am demis pe
Mandorlini după ce am luat campionatul. Am învățat acum din
greșeli. Cel care câștigă un campionat își permite să facă orice la
un club. De acum, după ce luăm campionatul, seara desfac o șampanie
cu respectivul antrenor, iar a doua zi ne strângem mâna și ne
despărțim”, a anunțat Paszkany în mai multe rânduri.
Aurel
Șunda
∞A antrenat în sezonul: 2004-2005
∞Câștig total: 65.000 de euro
∞Demis deși a îndeplinit obiectivul în 2005: salvarea de la
retrogradare
Dorinel
Munteanu
∞A antrenat în: 2005-2006 și 2006-2007 (et. 1-10)
∞Câștig total: 230.000 de euro
∞A plecat la FC Argeș, fiind ademenit cu un salariu de 300.000 de
euro
Cristiano
Bergodi
∞A antrenat în: 2006-2007 (et. 11-34)
∞Câștig total: 150.000 de euro
∞Șefii nu i-au prelungit contractul, deși a dus echipa în premieră
în Cupa UEFA
Ioan
Andone
∞A antrenat în: 2007-2008, 2008-2009 (et. 1-6)
∞Câștig total: 600.000 de euro
∞A avut un start slab de sezon în 2009, când a adunat doar 8 puncte
în 10 etape
Maurizio
Trombetta
∞A antrenat în: 2008-2009 (et. 7-17)
∞Câștig total: 45.000 de euro
∞Conducătorii au renunțat la italian fiind nemulțumiți de jocul
prestat de CFR în Liga I
Dusan Uhrin
jr
∞A antrenat în: 2008-2009 (et. 18-22)
∞Câștig total 65.000 de euro
∞Demis după un 3-0 acasă cu Vaslui, deoarece nu a fost agreat de
vestiar
Toni
Conceicao
∞A antrenat în: 2008-2009 (et. 23-34), 2009-2010 (et. 1-13)
∞Câștig total 190.000 de euro
∞lusitanul a fost dat afară chiar dacă era pe locul 1, șefii
invocând jocul slab
Andrea
Mandorlini
∞A antrenat în: 2009-2010 (et. 14-34), 2010-2011 (et. 1-7)
∞Câștig total 550.000 de euro
∞Rezultatele slabe din toamna anului 2010, când a adunat 8 puncte
în primele 7 runde au condus la despărțire
Sorin
Cîrțu
∞A antrenat în: 2010-2011 (et. 8-16)
∞Câștig total: 80.000 de euro
∞Concediat pentru gestul de la Basel, acolo unde a spart
plexiglasul de la banca de rezerve
Alin
Minteuan
∞A antrenat în: 2010-2011 (et. 17-19)
∞Câștig total 8.000 de euro
∞ProSport nu a luat în calcul cele trei etape în care Alin Minteuan
a ocupat funcția de interimar