CFR urlă fără motiv! Fazele reclamate de clujeni au fost judecate corect de Dima

Redactor:
Daniel Lup
CFR urlă fără motiv! Fazele reclamate de clujeni au fost judecate corect de Dima
  • Publicat:
  • Actualizat:

16 cartonașe galbene și trei cartonașe roșii au fost arătate sâmbătă seara în Gruia

Meci extrem de tensionat între CFR și ACS Poli. Centralul Iulian Dima, care oficiază de numai doi ani în Liga I, a arătat 16 cartonașe galbene și a eliminat trei jucători de la CFR! Șefii din Gruia au sărit la gâtul centralului din București la finalul partidei. „Am avut trei eliminări, a fost trimis și Rednic în tribune. Bine că nu am luat și eu cartonaș roșu, m-am ascuns pe acolo, să nu mă vadă. Îi dau un mare roșu pentru cum a arbitrat, închidem pe viitor stadionul dacă mai este delegat la un meci de-al nostru. Este un incompetent, a venit pornit pe CFR, e cel mai slab arbitru pe care l-am întâlnit”, l-a mitraliat Iuliu Mureșan pe Dima.

A greșit de ambele părți
Mai calm și mai realist a fost antrenorul. Mircea Rednic și-a axat discursul mai mult pe jucătorii săi. „Ce pot să le reproșez jucătorilor este că au fost foarte nervoși, că au intrat în jocul arbitrului și i-au dat posibilitatea să iasă în evidență. Mai avem mult de lucru”, a zis tehnicianul. Discursul acestuia e mult mai acoperit de realitate. La o analiză atentă, se vede că arbitrul bucureștean a acordat corect toate cele trei eliminări și penaltyul pentru timișoreni. Acestuia i se pot imputa trei greșeli. În minutul 13, ACS Timișoara trebuia să primească penalty după ce Piccolo l-a faultat pe Bărbuț. În minutul 52, Nicola trebuia să vadă al doilea cartonaș galben pentru un fault din spate asupra lui Rui Pedro, iar în minutul 77 trebuia să dicteze fault și măcar cartonaș galben la intervenția lui Scutaru asupra lui Tade din postură de ultim apărător.

Își ascund slăbiciunile
Paszkany l-a băgat pe Iuliu Mureșan în ședință după evoluția penibilă de la Botoșani, acolo unde CFR nu a putut să bată deși a jucat 80 de minute cu un om în plus. Sâmbătă seara, pentru a scăpa de gura finanțatorului, președintele din Gruia a dat vina pe arbitraj. Lui Mureșan i se impută faptul că multe transferuri au fost făcute pe finalul campaniei de achiziții, iar lui Rednic formulele de echipă cu care a abordat primele două runde. CFR are ca obiectiv clar titlul în acest an, în ciuda campaniei slabe de transferuri și a bugetului de numai 9 milioane de euro.

Vina este și a noastră. La experiența pe care o au jucătorii, nu trebuiau să protesteze și să faulteze așa de mult
Mircea Rednic, antrenor CFR Cluj

Nu pot vorbi despre arbitrajul de la CFR Poli până luni, atunci când voi primi raportul observatorului
Ion Crăciunescu, președinte CCA

Este un arbitru de perpectivă, serios. Cred că a fost un arbitraj bun
Valentin Velcea, antrenori ACS Timișoara

sursa foto: captură DigiSport

Fazele controversate de la CFR – Poli

Min. 13: Piccolo îl atacă pe Bărbuț în careu, centralul trebuia să dicteze penalty, dar nu a făcut-o. Decizie greșită.

Min. 30: Florin Costea (foto 1) primește al doilea „galben” pentru un fault dur din spate. Eliminarea este dictată corect

Min. 52: Nicola îl faultează din spate pe Rui Pedro. Timișoreanul trebuia să primească al doilea cartonaș galben și să fie eliminate. Decizie greșită

Min. 65: CFR cere penalty după ce Șeroni atinge balonul cu mâna. Dima nu acordă nimic, deoarece timișoreanul nu a avut intenție. Decizie corectă

Min. 70: Felgueiras primește al doilea cartonaș galben (foto 2) și este eliminat. Dima acordă penalty, deoarece faultul portarului asupra lui Nanu s-a petrecut în careu. Decizii corecte

Min. 77: Tade sprintează spre poarta timișoreană, talonat de Scutaru, care îl impinge cu brațul stâng, fără ca Dima să acorde cuvenitul fault și, poate, chiar un cartonaș roșu, având în vedere ca atacantul din Gruia avea mingea sub control la 18 metri de poartă. Decizie greșită.

Min. 84: Deac  (foto 3) primește corect „roșu” pentru un fault dur din spate asupra lui Bărbuț, întrucât a oprit o situație ce se putea solda cu gol. Deac nu a urmărit niciun moment mingea, ci doar picioarele adversarului. Decizie corectă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×