CFR vrea să achite clauza de reziliere a lui Budescu! Becali, pedepsit pentru una dintre cele mai mari gafe din ultimii ani: cum ajunge cel mai bun jucător de la FCSB la Cluj

CFR Cluj pregătește marea bombă pe piața transferurilor din România! Liderul Ligii 1 Betano vrea să plătească, la finalul acestui sezon, cele trei milioane de euro reprezentate de clauza de reziliere a lui Constantin Budescu (29 de ani) și să-l pedepsească pe Gigi Becali pentru faptul că nu și-a „betonat” cel mai valoros jucător.

La finalul sezonului în care au „pompat” în transferuri cea mai mare sumă de bani din ultimul deceniu, conducătorii din „Gruia” vor să se aleagă și cu perla coroanei și au pus la cale planul pentru un transfer istoric în Liga 1 Betano. Conform Look TV, imediat după ultima etapă a sezonului, clujenii vor pune pe masă trei milioane de euro, sumă care reprezintă clauza de reziliere din contractul lui „Budi” cu FCSB. Informația, confirmată și de sursele ProSport, vine chiar în ziua în care FCSB se deplasează la Iași, pentru meciul vital cu CSM Poli.

Noul patron de la CFR, care și-a permis să achite un milion de euro în schimbul lui Alex Ioniță, fotbalist care se uită din tribune la colegii lui, consideră că aducerea lui Budescu la Cluj ar fi o adevărată lovitură de imagine și crede că mijlocașul ofensiv e omul cel mai potrivit pentru a conduce echipa spre un parcurs cât mai lung în sezonul următor al cupelor europene, dar și spre titlul de campioană. Astfel, ardelenii vor să profite de una dintre cele mai mari gafe manageriale făcute de Gigi Becali în ultimii ani.

2021 e anul în care expiră înțelegerea semnată de Budescu și FCSB

Dacă în cazul tinerilor Coman, Man sau Nedelcu a fixat clauze exorbitante de reziliere tocmai pentru a se pune la adăpost în cazul în care vreun club al Europei îi vrea cu orice preț, omul de afaceri nu a făcut același lucru și cu cel mai valoros fotbalist al echipei. Înainte ca Becali să achite 750.000 de euro drept clauză de reziliere a contractului cu Astra, omul de afaceri și Budescu s-au pus la masa negocierilor, iar playmaker-ul a cerut un salariu de 400.000 de euro, în condițiile în care Becali era gata să ofere cu 200.000 de euro mai puțin. Se întâmpla în ianuarie 2017, când transferul pica pentru că Becali îl forța pe mijlocaș să ofere un răspuns în maximum o zi, iar Budescu apucase să ceară introducerea unei clauze de trei milioane de euro. Apoi, în vara lui 2017, negocierile au reînceput, iar clauza cerută de Budescu a rămas în contract, cele două părți discutând doar pe seama salariului: „El are o clauză de trei milioane, cine plătește îl ia. Dacă plătește Slavia (n. red – Slavia Praga s-a arătat interesată, în iarnă, de serviciile lui Budescu), îl ia. Mică, mare, e trei milioane. Am dat pe el, nu știu, 700-750.000, cam așa. Dacă dă trei milioane îl ia și gata. Dar nu știu de așa ceva”, spunea Becali, în iarnă, când Gazeta Sporturilor dezvăluia că cel mai bun jucător de la FCSB poate pleca în schimbul unei sume mici pentru valoarea lui.

Clauzele de reziliere de la FCSB:

  •     Florinel Coman – 100 de milioane de euro
  •     Olimpiu Moruțan – 70 de milioane
  •     Dennis Man – 50 de milioane
  •     Dragoș Nedelcu – 50 de milioane
  •     Florin Tănase – 30 de milioane
  •     Andrei Vlad –  30 de milioane
  •     Romario Benzar –  20 de milioane
  •     Denis Alibec – 20 de milioane
  •     Constantin Budescu – 3 milioane

În acest sezon, Constantin Budescu a fost de departe cel mai bun om al vicecampioanei. Autor a 13 goluri și 12 pase de gol, „Budi” e cotat, acum, la 2,3 milioane de euro, iar Becali se va alege cu doar 700.000 de euro mai mult decât valoarea de piață a mijlocașului.

Publicat: 07 05. 2018, 16:46
Actualizat: 10 05. 2018, 18:37