Chelsea i-a decis viitorul lui Manea! Perla lui Hagi pleacă din România. Unde va evolua fundașul
Cumpărat de Chelsea pentru aproximativ 3 milioane de euro, puștiul Cristian Manea (17 ani) nu va juca în România în acest sezon, deși Gheorghe Hagi și-ar fi dorit ca londonezii să-l mai lase un sezon la Viitorul.
După debutul în Liga 1 (2-2 cu CFR), directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, a dezvăluit că Chelsea a decis să-l ia pe Manea chiar de acum, tânărul fundaș dreapta fiind redirecționat spre campionatul Belgiei.
Chelsea are un parteneriat cu formația de primă ligă Royal Mouscron-Péruwelz, iar aceasta va fi cel mai probabil destinația lui Cristian Manea.
Tot acolo, Chelsea îi va trimite în acest sezon pe chilianul Cristián Cuevas (fundaș stânga – 20 de ani) și columbianul Joao RodrÃguez (atacant – 19 ani).
„Cristi Manea a intrat într-un program de pregătire individuală după terminarea sezonului, așteptând să-și afle destinul.
Se pare ca destinația lui va fi Belgia, o echipa de primă ligă din Belgia. Sigur, ne-am fi dorit să-l avem în continuare, însa așa a fost înțelegerea.
Avem însă șansa să-l mai păstrăm pe Ianis Hagi încă un sezon. Ianis va juca tot sezonul la Viitorul”, a declarat Bivolaru, citat de Sport.ro