„Chelsea! Neapărat Chelsea!”
La primul etaj al bazei sportive de la Urziceni, Petrescu își are “camera de lucru”. Se amuză când cineva îi spune birou, pentru că e o încăpere cât o cameră de hotel, populată de un birou, un pat, ceva mobilă și un televizor. Și multe, foarte multe DVD-uri, pe care stă scris cu markerul numele echipelor de la care Unirea privește acum de sus în clasament.
Domnule Petrescu, cum a fost prima noapte după primul trofeu ca antrenor?
Am dormit cu trofeul lângă pat, iar acum l-am adus să-l ia și ceilalți, pentru că a fost victoria noastră, a tuturor. E un trofeu special pentru mine pentru că e unul surprinzător. La Steaua, la națională sau la Chelsea, toată lumea se aștepta să facem performanță. Aici multă lume se gândea cum scăpăm de retrogradare.
Ce urmează?
Deocamdată o scurtă vacanță, după care definitivăm strategia pentru sezonul viitor.
În Ligă? Pe englezi îi știți cel mai bine.
Chiar vorbeam mai devreme cu cineva și am spus clar: dintre englezi vreau să picăm cu Chelsea, neapărat cu Chelsea.
Dorință veche…
Păi, de la Unirea numai la Chelsea aș pleca, e singura echipă pe care mai vreau să o antrenez.
DVD-urile din cameră cu ei sunt?
Nu, sunt cu adversarele din Liga 1. Aici urmăresc înregistrările și chiar dorm în anumite zile, deși fac și 45 de minute până la București. Să pun scheme pe tablă nu-mi place, foarte rar o fac. Îmi place mai mult direct pe teren, jucătorii știu asta.
"Campionatul câștigat cu Unirea reprezintă cea mai mare performanță din cariera mea în fotbal, atât ca jucător cât și ca antrenor"
Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni
Â