„Chiacu e soluție bună pentru noi! **Mâine va semna!”
Directorul executiv al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat că îl așteaptă, marți, la Timișoara, pe mijlocașul Hristu Chiacu, pentru a semna un contract cu gruparea bănățeană.
"Mâine, îl aștept pe Chiacu la Timișoara, pentru a semna contractul. Am discutat, în mare, despre detaliile contractului său, însă abia mâine vom finaliza înțelegerea. Cu siguranță este o soluție bună pentru lotul echipei, altfel nu l-am fi transferat", a spus Chivorchian.
Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a precizat pentru MEDIAFAX că pentru transferul mijlocașului gruparea bănățeană va trebui să negocieze cu clubul Dinamo, acesta fiind sub contract cu echipa bucureșteană.
Chiacu, 23 de ani, a fost împrumutat în această vară de Dinamo la formația Astra Ploiești și, după ce a evoluat în două partide din Liga I, a părăsit gruparea ploieșteană.
ProSport a anunțat în exclusivitate că bănățenii l-au transferat pe dinamovistul Hristu Chiacu
Â