Mijlocașul echipei CS Otopeni, Hristu Chiacu, a declarat că jucătorii grupării ilfovene s-au prezentat la antrenamentul programat, miercuri, la Ploiești, dar au refuzat să iasă pe teren.
"Toți jucătorii am decis, pentru că nu ne-am mai primit salariile de patru-cinci luni, să nu mai ieșim la antrenamente. Am ajuns la limita răbdării. Sper să se rezolve această problemă, pentru că în primul rând ne face rău nouă. Noi ne-am antrenat normal. Președintele Băroiu a fost aseară la noi în cantonament și a zis că este în aceeași situație ca și noi, că nu are ce să facă până când nu se aprobă bugetul la Primărie. Sunt niște lucruri care mă depășesc. Nu am mai putut, ne-au mințit săptămâni la rând. Nu avem cum să fim amendați, pentru că noi mergem la antrenamente, dar nu ieșim pe teren pentru că nu mai putem", a spus Chiacu.
Hristu Chiacu a afirmat că jucătorii formației ilfovene nu au mai putut să-și plătească ratele la bănci. "Nu am ieșit doar eu în față, am fost patru-cinci jucători. Am colegi cu copii, cu rate și cine te mai crede că dai banii înapoi? Sper și aștept să fie bine și pentru noi și pentru ei, să ne primim banii și să jucăm cu Dinamo. Dacă echipa va cădea în Liga a II-a și va promova din nou, nu știu cine va mai veni aici", a completat Chiacu.
Jucătorii echipei CS Otopeni au avut programat miercuri un singur antrenament.
Conducerea clubului a anunțat că fotbaliștii vor fi amendați pentru că au refuzat să iasă la antrenament.
Președintele CS Otopeni, Lucian Băroiu, a declarat, la gsptv, că jucătorii grupării ilfovene se pregătesc normal și vor merge în Șoseaua Ștefan cel Mare să câștige meciul cu Dinamo, din etapa a XX-a a Ligii I.
CS Otopeni va organiza, joi, o conferință de presă în legătură cu situația actuală a clubului.
Partida Dinamo – CS Otopeni, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I, este programată duminică, cu începere de la ora 18.00.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER