Hristu Chiacu se desparte de Dinamo. Mijlocașul a fost anunțat de oficialii din Ștefan cel Mare că se află pe lista de transferuri, însă consideră că aceștia trebuiau să-i mai acorde o șansă. Jucătorul care a fost împrumutat în sezonul trecut la FC Otopeni regretă acum că i-a jignit pe acționarii dinamoviști, la meciul direct dintre cele două echipe, din tur. "La mine au fost alte probleme, acele contre pe care le-am avut cu acționarii în trecut. Pe viitor o să învăț să nu mai am gura așa de mare. Cred că meritam să mi se dea și mie o șansă, mai ales că nu sunt mulți jucători în lotul actual care au crescut ca mine de la 8 ani în "Ștefan cel Mare". S-a spus despre mine când jucam la Dinamo că eu sunt capul răutăților și iau jucătorii în cluburi, însă ulterior s-a văzut că nu a fost nimic adevărat", a afirmat Chiacu, pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
Chiacu, care mai are 3 ani de contract cu Dinamo, a fost exclus în martie din lotul Otopeniului, după ce a acuzat conducerea clubului ilfovean că jucătorii nu și-au primit drepturile salariale. Ulterior, a fost reprimit în lotul echipei, însă nu a mai fost titular. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER