Concordia Chiajna a pierdut și cu Steaua, 0-1 pe Arena Națională, și a ajuns la trei înfrângeri în primele trei etape ale noului sezon.
Ilfovenii plătesc tributul pentru că au început foarte târziu pregătirea de vară. Achim a decis meciul cu golul din minutul 77, după o partidă în care Concordia s-a apărat destul de bine și a sperat că va putea da lovitura pe contraatac. La finalul celor 90 de minute, Emil Săndoi a vorbit despre partida cu Steaua, dar și despre situația grea în care se află echipa sa.
Antrenorul Chiajnei dă vina pe pregătirea făcută în fugă și începută cu doar două săptămâni înaintea startului noului sezon, dar și pe anumite probleme pe care jucătorii lui le-au avut de-a lungul timpului: „Am disputat două jocuri în deplasare, două cu Steaua și unul cu CFR Cluj. Dacă am fi reușit să obținem ceva din ele… E o problemă. Știe toată lumea că noi am început pregătirile mult mai târziu, cu două săptămâni înainte de primul meci. Avem câteva probleme de lot. Pena este singurul atacat pe care îl avem, Madeira e singur la mijloc.
Am avut în teren trei jucători care nu au bifat niciun minut în prima ligă anul trecut. Răsdan, Albu și Constantinescu. Buleică, la fel, vine după o accidentare, nu a jucat meciuri oficiale. De asta l-am și scos. Ne gândim, în continuare, să mai transferăm jucători. Va trebui să facem câteva mutări pentru că nu avem dubluri. Ar fi foarte important să reușim aceste transferuri cât se poate de repede.
Trebuie să ne descurcăm cu ce avem, sunt foarte mulți jucători care s-au reîntors la echipă și care, în momentul de față, joacă titulari. Trebuie să mai avem și puțină șansă, pentru că eu cred că ne-a lipsit mult. Nu vreau să mai comentez arbitrajul, sunt emisiuni de analiză în care se va face asta. Nu mă tem pentru postul meu, sunt un curajos. Mă tem, poate, de Dumnezeu”, a declarat Emil Săndoi, la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER