„Chiar dacă evoluează pe un teren mai frumos, Steaua nu mai joacă acasă!”** Ce spune Hagi de revenirea ca antrenor
Steaua traversează o perioadă mai slabă atât în Liga I, cât și în Europa League, dar există șanse ca în viitorul apropiat să vedem o redresare a echipei.
Dorit de foarte mulți fani înapoi la Steaua, Gică Hagi a vorbit despre situația de la echipa roș-albaștrilor și critică faptul că Gigi Becali a mutat echipa din Ghencea.
„Pentru Steaua e o perioadă mai grea. S-au schimbat multe, au fost foarte multe schimbări, iar acestea nu fac bine, nu a existat un staff care să asigure continuitate. Chiar dacă joacă pe un teren mai frumos, Steaua nu mai joacă acasă. S-a pierdut din acel spirit. Sunt un fan al Stelei, dar deocamdată sunt angrenat în proiectul academiei. Avem obiective de îndeplinit și sunt foarte implicat în ceea ce fac acum. Cred că vom furniza loturilor naționale jucători foarte mari care vor face istorie. În șapte ani sper să se vadă rezultatele.” a spus Gică Hagi la „Ora de ProSport”, emisiune moderată de Dan Filoti.
„Regele” a vorbit și despre posibilitate de a prelua conducerea echipei al cărui patron este în cazul în care aceasta va promova în Liga I.
„E posibil să antrenez Viitorul Constanța dacă vom promova în Liga I. Sper ca într-o bună zi să devină un club puternic. Deocamdată construiesc un proiect” a mai precizat „Regele”.