Dinu Gheorghe a declarat că nu se poate pronunța în privința fazei de la penalty pentru că nu a văzut foarte clar din poziția în care se afla. În opinia lui Gheorghe, chiar dacă nu ar fi fost penalty, echipa FC Brașov nu poate fi acuzată de nimic.
„Nu știu dacă a fost sau nu penalty pentru că nu am văzut din tribună. Chiar dacă n-a fost nu e problema mea, nu am ce să comentez. Sunt mulțumit că am câștigat, am avut ocazii mari, Ceahlăul a avut doar două-trei contraatacuri de care probabil puteau profita. Nu cred că Brașovul poate fi acuzat de ceva”, a declarat Dinu Gheorghe, președintele celor de la FC Brașov la gsptv.
Gheorghe a confirmat că accidentarea lui Roman este destul de serioasă și se consideră vinovat pentru faptul că nu a știut să gestioneze perioada foarte încărcată pentru fotbalistul său.
„Cred că la Roman este vorba despre o ruptură musculară. Este și vina noastră pentru că nu am știut să gestionăm această perioadă încărcată pentru el”, a încheiat „Vamă”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER