Chiar dacă sunt în vacanță, gorjenii au primit program de pregătire!
Chiar dacă se află în vacanță, fotbaliștii de la Pandurii au primit recomandarea să facă mișcare după un program întocmit de preparatorul fizic Fane Cioacă. Doar perioada 8-14 decembrie este una de relaș total pentru panduri, aceștia urmând să-și reia antrenamentele individuale și individualizate de pe data de 15 decembrie, cu alergări în parcuri sau prin pădure și exerciții la sala de forță, în ședințe de circa 50 de minute zilnic. Fotbaliștilor cu sechele după accidente mai vechi (Păcurar, Vasilache, Liviu Mihai, Arrieta) vor lucra specific pentru grupele de mușchi afectate și nevindecate total. Zilele de Crăciun și de Revelion sunt libere, însă jucătorii sunt atenționați să mănânce și să bea cu măsură. A doua zi după Crăciun și Revelion, fotbaliștii trebuie să-și reia alergările și să se recupereze la saună, bazin și masaj. Perioada pregătitoare pentru noul sezon va debuta pe data de 9 ianuarie 2009 cu vizita medicală la Craiova și se va termina pe data de 27 februarie 2009 când va începe returul campionatului Ligii I (28.02.2009), perioadă în care sunt programate două turnee în Antalya (19-31 ianuarie și 5-18 februarie) și circa 12 jocuri de pregătire.
articol scris de Cristi PEPTAN