„China” nu-și explică decizia instanței:** „Nu am antecedente, am fost un exemplu! Pentru ce să fiu condamnat? Că așa vrea un judecător?”

Fotbalistul Andrei Mărgăritescu a declarat, joi, că este șocat de decizia Tribunalului București care l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru tăinuire în dosarul privind înșelăciuni cu mașini luate în leasing având în vedere că nu are antecedente penale.

„Sunt șocat dintr-un punct de vedere, pentru că nu am niciun antecedent penal, n-am făcut nimic niciodată, am fost un exemplu. Dacă păcăleam pe cineva mai ziceam, dar cred că m-am păcălit pe mine. Să dau 30.000 de euro, să pierd și mașina și să fiu și condamnat… Dar eu sunt liniștit, îmi pare rău pentru imaginea care se face. Eu îmi văd mai departe de fotbalul meu și de viața mea”, a afirmat Andrei Mărgăritescu la televiziunea Dolce Sport.

Mijlocașul aflat sub contract cu CS Mioveni a menționat că decizia Tribunalului București de joi reprezintă o „problemă de imagine” pentru el. „Avocatul meu normal că m-a liniștit. Însă toată lumea a fost șocată… ceilalți avocați și ceilalți inculpați au fost mai șocați. S-au închinat toți, au zis că nu se poate așa ceva, că «Dacă la ai noștri aveau ceva, la tine nu se poate». Dar asta nu mă încălzește cu nimic. Problema este de imagine, ca faptă, ca cetățean în țara asta. Să nu ai niciun antecedent și să te duci între alți condamnați. Pentru ce? Pentru că vrea un judecător să te duci între alți condamnați?”, a precizat fotbalistul.

Fotbalistul echipei CS Mioveni, Andrei Mărgăritescu, și fostul portar Cristi Munteanu, în prezent vicepreședinte al clubului Farul Constanța, au fost condamnați, joi, de Tribunalul București la pedepse de trei ani și, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare, iar fondatorul centrului medical Doris, Alexandru Magherescu, a primit șapte ani de închisoare cu executare.

În dosarul privind înșelăciuni cu mașini luate în leasing, instanța Tribunalului București i-a condamnat pe Andrei Mărgăritescu pentru tăinuire și pe fostul portar al echipei Dinamo, Cristi Munteanu, pentru complicitate la tentativă de înșelăciune.

Alături de cei doi, în acest dosar a fost condamnat medicul Alexandru Magherescu, fondatorul centrului medical Doris, din cartierul Militari, la șapte ani de închisoare cu executare.

Totodată, instanța i-a condamnat pe Adrian Mihai Radu la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, precum și soția acestuia, Bianca Radu, la doi ani sub supraveghere pentru fapta de tăinuire.

Decizia în acest caz nu e definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de părțile din dosar.

În luna aprilie 2011, procurorii Parchetului Capitalei au început urmărirea penală pe numele a nouă persoane în cazul unor furturi de mașini de lux, printre cei acuzați fiind Andrei Mărgăritescu și Cristi Munteanu, ambii foști jucători ai clubului Dinamo.

Procurorii îi acuzau pe Andrei Mărgăritescu și pe Cristi Munteanu că sunt „dobânditori de drept ai unei mașini furate”, despre care „aveau în mod clar cunoștință că face obiectul unei infracțiunui de furt”.

Totodată, procurorii l-au acuzat în acest dosar și pe Alexandru Magherescu, fostul proprietar al unui autoturism Audi A8 care figura ca fiind furat în actele poliției, folosit de Andrei Mărgăritescu și de Cristi Munteanu.

Magherescu era acuzat că i-a dat mașina Audi A8, în urmă cu aproximativ doi ani, fostului portar dinamovist Cristi Munteanu, pentru aproximativ 10.000 de euro. Ulterior, omul de afaceri a declarat mașina furată, pentru a încasa asigurarea pe ea.

Surse judiciare mai spuneau că, după ce a ținut o perioadă mașina Audi A8 luată de la Magherescu, Cristi Munteanu a reușit, cu complicitatea unora dintre inculpații din acest dosar, să întocmească acte „în regulă” ale mașinii. La începutul anului 2011, Munteanu i-a vândut mașina colegului său de la Dinamo Andrei Mărgăritescu.

Publicat: 26 04. 2012, 12:45
Actualizat: 26 04. 2012, 12:59