Chindia a avut 18 jucători la primul antrenament din 2020. Cei patru absenți din lot și declarația lui Viorel Moldovan despre obiectiv
Prim-divizionara din Târgoviște, Chindia (locul 12 în Liga 1 după 22 de etape), s-a reunit luni la prânz la Aninoasa, gazdă a roș-albaștrilor în perioada reconstrucției stadionului ”Eugen Popescu”. La prima ședință de pregătire din noul an au fost prezenți 18 jucători, alți patru absentând motivat.
Aioani, Popescu, Moldovan, C. Dinu, Negrea, Martac, Benga, Leca, Dudea, Pițian, Ioniță, Șerban, L. Mihai, Novac, Bic, Burlacu, Neguț, Florea au susținut primul antrenament din 2020 sub comanda lui Viorel Moldovan, în timp ce Cherchez, Ivancic, Yameogo și Rață, ultimul convocat la lotul național al Republicii Moldova, se vor alătura lotului în zilele următoare.
Altfel, Dumiter s-a întors la Sepsi, de unde venise sub formă de împrumut.
Săptămâna aceasta, roș-albaștrii se vor pregăti la Aninoasa, apoi vor merge în Antalya pentru cantonamentul centralizat al iernii (12-24 ianuarie), stagiu în care intenționează să dispute cinci meciuri de verificare.
”Ne-am reunit cu gânduri pozitive, fără îndoială, cu gândul de a ne îndeplini obiectivul, menținerea în Liga 1. Va fi un sezon complicat, dar sunt optimist, ca de fiecare dată. Am încredere în acești băieți. Îmi doresc să ne punem la punct și să ne întărim. Avem nevoie de calitate în fiecare compartiment, nu de cantitate”, a spus antrenorul Viorel Moldovan.
https://www.facebook.com/chindiaoficial/videos/502025583764078/
Foto și video: AFC Chindia Târgoviște