Chindia – FC Voluntari 1-2 | Cătălin Țîră, din nou decisiv pentru ilfoveni: „E o schimbare majoră pentru noi”
Cătălin Țîră (25 de ani) a adus victoria echipei FC Voluntari, scor 2-1, în meciul cu Chindia Târgoviște, primul al etapei cu numărul 25 din Liga 1.
Atacantul a fost introdus la pauză, în locul lui Simonovski și a adus golul victoriei în minutul al doilea al prelungirilor, după ce Ioniță restabilise egalitatea în minutul 83. Ion Gheorghe a deschis scorul pentru ilfoveni în minutul 8.
După ce a intrat și în etapa precedentă din postura de rezervă și a marcat împotriva lui Dinamo, scor 2-1, Cătălin Țîră a dat din nou lovitura și speră ca Mihai Teja să nu îl mai țină pe bancă, ci să îl titularizeze în următoarele partide.
„Nu îmi place postura de rezervă, probabil că îmi priește dar sper să încep de la începutul meciului. Suntem bucuroși că am reușit să câștigăm astăzi, știam că e un adversar dificil pe teren propriu. Sperăm să continuăm tot așa. E o schimbare majoră, având în vedere că am avut multe eșecuri consecutive. Sper să rămânem în Liga 1, pentru că altfel va fi foarte dificil pentru toată lumea”, a spus Cătălin Țîră, la Digi Sport.
În minutul 71 al meciului cu Dinamo din etapa precedentă, a intrat Țîră în locul lui Simonovski, iar după doar cinci minute reușea să o egaleze pe Dinamo. Tudorie a dus-o în avantaj pe Voluntari, în minutul 80.
FC Voluntari ocupă ultimul loc în Liga 1, cu 17 puncte, având cu patru puncte mai puțin decât Academica Clinceni, penultima clasată. Ilfovenii au reușit în acest an victorii împotriva echipelor Academica Clinceni, Dinamo București și Chindia Târgoviște, toate la același scor, 2-1. Un singur meci a pierdut Voluntariul lui Teja în 2020, tot 1-2, cu FCSB.