Chindia se mută din nou! Unde dispută primul meci din 2021, cu Poli Iași, și care e starea lucrărilor la noul stadion ”Eugen Popescu”

Bucurie a fotbalistilor targovisteni dupa un gol marcat cu Paul Alexandru Iacob, Vadim Rata, Denis Constantin Dumitrascu, Iliuta Daniel Popa, Daniel Constantin Florea si Andrei Ovidiu Pitian in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si Chindia Targoviste, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, miercuri 16 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Chindia Târgoviște e nevoită să își găsească din nou un stadion unde să își dispute meciurile din Liga 1 considerate pe teren propriu.

După jumătate de tur de campionat pe ”Ilie Oană”, la Ploiești, și o altă parte a sezonului tocmai la Giurgiu, începutul lui 2021 o va găsi pe Chindia la Buftea.

Clubul dâmbovițean a anunțat că meciul cu Politehnica Iași, de miercuri, de la ora 17:00, din etapa a 16-a a Ligii 1, se va disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea.

Chindia se mută ”acasă” la Buftea

De altfel, Chindia a disputat marți două meciuri amicale cu U Craiova (0-3, 1-1) la Buftea, pentru un prim contact cu noua „casă”.

Avantajul e că Buftea e mult mai aproape de Târgoviște decât arena Astrei, unde Chindia a jucat cu FCSB, Sepsi, Viitorul și Campionii FC Argeș în Liga 1, dar și cu FC Hermannstadt în Cupa României.

Condițiile nu sunt însă nici pe departe ca la Ploiești, de unde echipa antrenată de Emil Săndoi a fost alungată la insistențele galeriei Petrolului pe lângă autoritățile locale.

Lucrări în ritm de melc pe ”Eugen Popescu”

Chindia a revenit în Liga 1 la data de 25 mai 2019 și, după două luni, o jumătate din bătrânul stadion de lângă Turn a fost dărâmată.

De atunci și până acum, lucrările la noul ”Eugen Popescu” au avansat greoi, la ora actuală fiind gata gazonul (!) și fundația viitoarei tribune noi, precum și racordurile la utilități și fundația pentru stâlpii de nocturnă.

Reabilitarea ar fi trebuit să fie gata din vara anului trecut, însă lucrurile s-au complicat pe fondul pandemiei și al lipsei de bani în conturile autorităților.

Dacă proiectul va fi menținut, arena din Târgoviște va avea aproximativ 8.000 de locuri, jumătate dintre ele acoperite, instalație de nocturnă și o parcare nouă de 280 de locuri.

Când ar putea fi gata, nu se știe.

 

Publicat: 08 01. 2021, 16:54