Chindia Târgoviște staționează, în această iarnă, pe locul 12 în Liga 1, dar are parte de condiții de pregătire foarte bune în cantonamentul din Antalya.
Echipa antrenată de către Viorel Moldovan (47 de ani) se bucură de soare și de palmieri, în Turcia, dar muncește din greu pentru a reveni în țară pregătită pentru a îndeplini obiectivul: salvarea de la retrogradare.
Chindia Târgoviște are un prim meci amical programat joi, contra echipei Neftchi Kochkor, locul 4 din Kârgâzstan.
Dâmbovițenii vor juca alte trei partide de verificare în Antalya:
19 ianuarie: FC Sochi (Rusia, Premier League) 21 ianuarie: Spartaks Jurmala (Lituania, Liga I) 23 ianuarie: FC Rotor Volgograd (Rusia, FNL)
Lotul deplasat de către Chindia Târgoviște: Marian Aioani, Ovidiu Bic, Andrei Burlacu, Cornel Dinu, Alin Dudea, Denis Dumitrașcu, Daniel Florea, Adrian Ioniță, Mihai Leca, Liviu Mihai, Daniel Neguț, Daniel Novac, Iustin Popescu, Vadim Rață, Andrei Șerban, Alexandru Benga, Mădălin Martac, Dinu Moldovan, Alex Negrea, Franck Yameogo, Josip Ivancic, Cristian Cherchez, Andrei Pițian, Alexandru Piftor, Cătălin Barbu.
Chindia Târgoviște a scos la vânzare și abonamentele pentru partea a doua a campionatului. Prețurile acestora sunt cuprinse între 100 lei la Tribuna a II-a și 150 lei la Tribuna 0. De asemenea, dâmbovițenii se pregătesc pentru primul meci programat după această pauză competițională, cel cu FC Botoșani. Biletele la meciul de pe 2 februarie, ora 17:00, costă între 12 și 20 de lei. Partida se va juca pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER